Trei persoane anchetate în cazul evadării din fața Parchetului. Care este cea de-a treia persoană cercetată în cazul evadării celor doi bărbați
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus la data de 05.10.2024 punerea în mişcare a acţiunii penale față de două persoane, pentru comiterea infracțiunii de evadare și față de o a treia persoană, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnirea evadării.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în data de 04.10.2024, în jurul orei 12.50, doi inculpati, aflati in stare de arest preventiv, au fost conduși de către o escortă, formată din lucrători de poliție din cadrul IPJ Arad- Centrul de Reținere si Arest Preventiv, în vederea prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, sesizat cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive.
După ce au coborât din autospeciala de poliție, în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cei doi inculpați au reușit sa se descătușeze și să evadeze, fugind din custodia poliției. Unul dintre inculpați a fost prins imediat, iar cel de al doilea după câteva ore, în apropierea localității Iratoșu.
Evadarea celor doi inculpați a fost înlesnită de soția unuia dintre aceștia, care a procurat un autoturism, un telefon mobil și o cartela telefonică, autoturismul fiind parcat într-o zonă limitrofă. În cauză s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpată, pentru comiterea infracțiunii de înlesnire a evadării.