A murit colonelul Viorel Popină, fost primar al orașului Lipova
Fostul primar al orașului Lipova, colonelul Viorel Popină, a încetat din viață în cursul zilei de ieri. Avea 85 de ani.
Fost primar în perioada 2004-2008, de numele lui Popină se leragă mai multe proiecte de dezvoltare a orașului. Înainte de a fi primar, Popină a fost comandant al Unității Militare Lipova, iar între 2008 și 2012 a fost consilier local.
Printre cei care au dorit să-și ia rămas bun de la fostul primar umanist s-a numărat și Lia Ardelean, președintele Partidului Umanist Social Liberal.
„O veste tristă, dl primar Viorel Popina ne-a părăsit.
Alergăm toată ziua și neglijăm ceea ce e important.
Mi-am propus să ajung la Lipova să mai stau de vorbă cu dl primar, am tot amânat și acum e prea târziu. În carieră mea politică sprijinul dumnealui a foarte important.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sincere condoleante familiei!”, a scris pe Facebook Lia Ardelean.
Potrivit unui anunț postat de Parohia Ortodoxă Lipova, trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Ortodoxă, înmormântarea urmând să aibă loc la Cimitirul Ortodox, vineri, 2 februarie, de la ora 12.30.