A făcut pe „viteazul” chiar dacă pe numele său exista un ordin de protecţie, iar acum riscă închisoarea
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Mădrigeşti, nu a ţinut cont de faptul că autorităţile au emis un ordin de protecţie pe numele său, aşa că a mers peste soţia sa pe care a ameninţat-o cu moartea. Bineînţeles că la faţa locului au ajuns rapid oamenii legii care l-au calmat pe bărbatul agresiv. Acum acesta este cercetat pentru ameninţare, dar şi pentru încălcarea ordinului de protecţie. „Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț cercetează un bărbat de 48 de ani, din Mădrigești, care, în ziua de 4 octombrie a.c., a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, deplasându-se la domiciliul soției sale pe care a amenințat-o că o omoară. Pe numele bărbatului a fost întocmi un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad..