(VIDEO) 79 de percheziții la două grupări de contrabandiști, cu ramificații internaționale
Azi, 26 martie 2024, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 79 de mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile se desfășoară în județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și în municipiul București, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun), materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.
Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 - 2024, membrii celor două grupuri infracționale ar fi procurat bunurile accizabile din afara României, le-ar fi introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate 38.019.640 de ţigarete (dintre care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 de tone de tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri este de 12.740.000 de euro.
Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, dintre care patru sunt funcționari, audierile fiind realizate la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de Biroul Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T.