7-9 mai 2021-Maratonul vaccinării la Arad
Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu DSP Arad, Instituția Prefectului Județului Arad, Facultatea de Medicină UVVG Arad, Crucea Roșie Arad, HoReCa Arad, ULAL Arad organizează, în perioada 7-9 mai 2021, Maratonul Vaccinării.
Timp de 3 zile, zeci de cadre medicale vor fi implicate în acest proiect complex care-și propune creşterea numărului persoanelor vaccinate împotriva COVID-19.
Astfel, weekendul acesta, holul Palatului Administrativ și platoul din fața acestuia vor fi transformate într-un centru temporar de vaccinare, destinat imunizării fără planificare prealabilă, pe bază de buletin sau carte de identitate, cu efectuarea triajului, respectarea fluxurilor, asigurarea zonei pentru cele 15 minute de supraveghere post vaccinare. Imunizarea persoanelor din această acțiune va fi făcută pe baza serului Pfizer/BioNTech.
Pe toată durata maratonului se vor respecta măsurile de distanțare fizică și se vor evita aglomerările. Atenție, însă! Accesul persoanelor care înregistrează o temperatură corporală de peste 37,3 grade C nu va fi permis în centrul de vaccinare temporar amenajat la km 0 al orașului.
Maratonul Vaccinării va începe vineri, 7 mai, la ora 15.00 și se va încheia duminică, 9 mai, la ora 22:00.
Întrucât îndemnul organizatorilor este “Vaccinează-te pe ritmuri muzicale!” pe durata celor 3 zile de maraton, pe platoul din fața Palatului Administrativ se vor afla ABC Collective, CEITREI Band, Best Audio DJ Team, 6 Martini Band, DJ Sebuh și Daniel’s Duo.
Nu în ultimul rând cei care se vor imuniza în acest weekend vor putea participa la tombola organizată cu această ocazie, tombolă a cărei premii sunt oferite de Art Café, La Pergola, Euphoria Biergarten, La Bottega Beer&Grill, Terasa Mureșul și Restaurantul Noi care pun la bătaie câte o cină pentru 4 persoane în locațiile lor, iar Cafeneaua Literară Joy’s oferă un lot de bere artizanală.
Aradul se vaccinează!
Vino pe platoul Primăriei Arad!
Vaccinează-te pe ritmuri muzicale!