5.800 de euro pentru un permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul punctului rutier Nădlac II au depistat un român care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.
În data de 27.10.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Spania. La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere în schimbul sumeide 5.800 de euro, de la o persoana necunoscută.
Totodată, s-a constatat că persoana nu deţine permis de conducere, motiv pentru care au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.