3 atleţi arădeni, pentru podiumul Naţionalelor de Iarnă
Week-end important pentru 3 din atleţii Aradului. La Bucureşti se desfăşoară Campionatul Naţional de Iarnă la Auncări Lungi, pentru seniori, tineret şi juniori. În concurs intră şi Raul Rusu, Denis Both (ambii antrenaţi de Constantin Miclea) la aruncarea suliţei şi Andrei Câmpan (junior II antrenat de Ionel Oprea) la aruncarea discului.
„Aşteptările mele vizavi de Campionatul Naţional au fost şi vor fi tot ca şi până acum. Doresc să îmi înving temerile, să-mi perfecţionez recordul personal şi să îmi dovedesc munca până acum. Obiectivele mele principale, dacă pot să spun aşa, sunt participarea şi dobandirea unei medalii la Cupa Europeană de aruncări din Grand Canaria şi participarea la Jocurile Mondiale Universitare din Taipei. Îmi doresc anul acesta să depăşesc bariera celor 80 de metri”, spune Raul Rusu.
„Eu mă aștept să arunc peste 70 de metri la Campionatul Național și să urc pe podium. Ar fi prima mea aruncare de peste 70 m în concurs. La antrenament am avut aruncări care să depășească această distanță. Alte obiective ar fi calificarea la Campionatul European de tineret, medalie la Campionatele Naționale Universitare, medalie la Campionatul Național de vară și să depășesc bariera de 70m la fiecare concurs”, spune şi Denis Both.