23 tone de deșeuri amestecate și anvelope uzate au fost oprite la frontiera de Vest
Poliţiştii de frontieră de la Punctele de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu 23.000 kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În data de 17.12.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru un mijloc de transport, încărcate cu 400 de kilograme deșeuri, cauciucuri uzate.
Automarfarul, condus de către un cetățean român, era încărcat cu deșeuri constând în anvelope uzate 400 kg care proveneau de la o societate comercială din Marea Britanie pentru o firmă din România.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, în data de 16.12.2022, pentru un camion, condus de un cetăţean roman.
Conform documentelor prezentate, mijlocul de transport era încărcat cu 22.600 de kilograme deșeuri material plastic şi cauciuc, încărcate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Bihor și Arad.
În cadrul verificărilor, autorităţile de control au stabilit pentru prima situaţie că şoferul nu deţinea documentele complete de transfer iar pentru cea de-a doua situaţie, în realitate, deşeurile transportate constau în hârtie, polistiren, plastic şi lemn, toate amestecate.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru deşeurile sus-menţionate, acestea fiind returnate societăţilor expeditoare.