21 de migranți ascunși în TIR-uri, depistați în ultimele 24 de ore, la frontiera arădeană (VIDEO)
Poliţiştii de frontieră de la punctele de trecere a frontierei Vărșand și Nădlac II au depistat douăzeci și unu de cetăţeni din Turcia, Pakistan şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri.
Ieri, 26.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice, pe ruta Bulgaria-Austria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șapte cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
Alte două cazuri au fost înregistrate la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
În primul caz, în jurul orei 05.00, polițiștii de frontieră arădeni, în colaborare cu cei din cadrul ITPF Timişoara, au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier, condus de un cetățean turc. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta cosmetice, pe ruta Turcia – Polonia.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate, şapte persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cinci cetățeni din Turcia și doi din Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani.
Câteva minute mai târziu, polițiștii de frontieră arădeni au descoperit într-un automarfar condus de un cetăţean bulgar, alte şapte persoane ascunse printre marfa transportată. Aceştia sunt cetăţeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, solicitanți de azil în România.
În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.