Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

17 străini au fost descoperiți într-un camion de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră de la punctul rutier Nădlac II au depistat 17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.

17 străini au fost descoperiți într-un camion de polițiștii de frontieră
Comentează 0

Azi-noapte, în jurul orei 01:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean lituanian, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Polonia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, polistiren pe ruta România – Cehia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 17 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 


Scrie un comentariu

trimite