14 migranți au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunși printre piese auto (VIDEO)
Doisprezece turci și doi sirieni, ascunşi într-un automarfar încărcat cu piese auto, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Cetăţeanul turc, şofer al mijlocului de transport care intenţiona să îi treacă ilegal frontiera, este cercetat pentru trafic de migranți.
În cursul zilei de ieri, 27.09.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta piese metalice, având ca destinație Polonia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu omologii maghiari au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, paisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt doi cetățeni din Siria, în vârstă de 17, respectiv 34 de ani și doisprezece cetățeni din Turcia cu vârste cuprinse între 3 și 31 de ani.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranți, pentru conducătorul automarfarului.