1000 de pomi au fost plantați sâmbătă în Arad
Proiectul "Eu sunt verde" face parte din conceptul Asociației Euromediu – susţinerea dezvoltării unui comportamet ecologic al populaţiei şi în special al copiilor, educarea ecologică a celor mici, conştientizarea tuturor în privinţa lucrurilor pe care le pot face pentru un mediu mai puţin poluat.
În acest an a fost "inaugurată" o nouă zonă de plantare, parcela de sub dig dintre cartierul Subcetate şi Sânicolau Mic unde membri ai asociației împreună cu voluntari printre care și primarul Gheorghe Falcă, deputatul PNL Glad Varga și tineri din TNL au plantat 1000 de pomi.
"Vreme cu un soare palid, vizibil in prima parte a zilei, cand am inceput de la 3 grade. Vant cainos care a facut ca treaba sa fie grea. Pamant uscat, setos dupa apa, care a fost greu de sapat, oameni entuziasti, tineri sau nu chiar, adolescenti, copii, familii in perechi sau complete. Sportivi sau nu, biciclisti sau nu, ecologisti sau nu, ne-am "sapat" un drum comun si am plantat 1000 de pomi, de asta data ciresi salbatici si paltini. Va multumim tuturor! Persoane private, asociatii sau cluburi, institutii sau scoli, va multumim! Va multumim ca ati ales sa munciti din greu in vant si frig, in loc sa stati acasa la caldura. Va multumim ca ne ajutati sa facem un foarte mic, dar important pas. Speram ca gestul nostru sa incurajeze si pe altii", a postat Asociaţia Euromediu pe pagina de Facebook.
Voluntarii au primit câte o etichetă autocolantă pentru fiecare pom plantat pe care să-şi scrie numele, pentru o mai uşoară identificare a arborilor plantaţi peste câţiva ani de zile.
***
Informaţii suplimentare despre proiectul “Eu sunt verde”
Prima plantare a fost organizată în 2015, pe o parcelă cuprinsă între cartierul Alfa şi râul Mureş şi de-a lungul pistei de biciclete. Atunci au fost plantaţi circa 1200 de copaci.
În 2016 s-au plantat circa 5000 copaci pe o parcelă cuprinsă între podul rutier din Micălaca 300 şi podul CFR, pe malul drept al Mureşului. Anul trecut iniţiatorii acestui proiect au revenit pe parcela din cartierul Alfa, unde au completat cu puieţi pierderile înregistrate şi au dat o mână de ajutor la reîmpăduririle din zona Pecica.
În viitor, iniţiatorii proiectului promit să-şi concentreze activitatea pe lărgirea zonelor de plantare şi pe revitalizarea porţiunilor cu puieţi uscaţi sau distruşi.