Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vaccinarea la chiuvetă: în spitalele din Timişoara apar pacienţi „vaccinaţi”, dar cu forme grave de COVID-19

Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a declarat că medicii de la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde au avut pacienţi care au făcut forme severe de Covid-19, deşi spuneau că sunt vaccinaţi. „Este un fenomen «vaccinarea la chiuvetă»”, iar astfel de cazuri ar mai fi fost şi la Cluj, potrivit lui. Poliţiştii au întocmit dosar penal, scrie adevarul.ro.

 

Vaccinarea la chiuvetă: în spitalele din Timişoara apar pacienţi „vaccinaţi”, dar cu forme grave de COVID-19
Comentează 1

„Este un fenomen «vaccinarea la chiuvetă», în care te duci să-ţi faci doza de vaccin, de obicei doza unică, şi primeşti certificat de vaccinare. Ei vin cu forme severe, se declară vaccinaţi, dar sunt prea severe pentru ca oamenii să fie vaccinaţi. Cred că în Cluj s-au mai identificat nişte cazuri. Noi ne punem problema: cei care vin cu forme severe de boală şi se declară vaccinaţi, oare chiar sunt vaccinaţi? Există cazuri”, a declarat medicul.

Declaraţiile lui Oancea vin în contextul în care în spaţiul public au apărut tot felul de oferte pemtru cei care aveau nevoie de un certificat de vaccinare pentru a pleca din ţară şi sunt dispuşi să plătească o anumită sumă de bani în loc să se vaccineze gratis. De altfel, chiar la începutul lunii, la vama Vărşand, reprezentanţii DSP au descoperit un individ care venea din străinătate unde declara că a stat câteva luni de zile, dar a prezentat un certificat de vaccinare eliberat cu câteva zile înainte de un centru de vaccinare din Bacău. Probabil s-a vaccinat... prin internet.

Sursa foto: turdanews.net

Intraţi AICI pentru detalii.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite