Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un lector arădean, foarte apreciat la UVT, este călcat în picioare după ce a îndrăznit să candideze pentru un post pregătit pentru altcineva

Apartenența la elitistul Consorțiu Universitaria – o grupare a cinci mari instituții de învățământ superior din țară: Universitatea și Academia de Studii Economice din București, „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timişoara – nu face automat din universitatea timișoreană o campioană a rigorii academice, scrie realitatea.ro.

Un lector arădean, foarte apreciat la UVT, este călcat în picioare după ce a îndrăznit să candideze pentru un post pregătit pentru altcineva
Comentează 0

La sfârșitul lunii decembrie, am publicat articolul “Un fost șef de promoție al Universității de Vest din Timișoara acuză instituția de practici comunistoide”, în care am prezentat manevrele prin care a fost suspendat un concurs pentru ocuparea unui post de conferențiar universitar în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie (CBG) a UVT, din cauza apariției unui candidat ce risca să strice ploile unor cadre didactice din Departamentul de Biologie-Chimie.

Arădeanul Paul Albu, lector doctor în chimie, cadru didactic universitar în orașul de pe Mureș și absolvent ca șef de promoție al UVT, își dorise să facă un pas înainte în carieră, prin obținerea unui post de conferențiar la facultatea din Timișoara. Însă candidatura tânărului chimist n-a fost privită cu ochi buni de unii confrați din cadrul Departamentului de Biologie-Chimie, strânși uniți în jurul favoritei lor, lectorul Corina Duda-Seiman, care viza și dumneaei același post.

Cu dosarul validat în mod nelegal, după cum s-a stabilit ulterior, doamna Seiman ar fi avut șanse mari să obțină postul, oricât de bine pregătit s-ar fi dovedit a fi Paul Albu. Nu de alta, dar în fața unei comisii de concurs ostile, șansele unui candidat de a obține o notă foarte bună sunt minime. Și suntem generoși când folosim acest adjectiv, mai scriu colegii de la realitate.ro.

Denigrat de protectorul contracandidatei sale

Aceştia susţin că au aflat şi cum a fost denigrat și umilit lectorul Paul Albu de către unul dintre protectorii contracandidatei sale.

În data de 1 octombrie 2020, la ora 23,11, Corina Duda-Seiman distribuia pe adresele oficiale de mail ale cadrelor didactice din Departamentul de Biologie-Chimie un mesaj al profesorului universitar Vasile Ostafe adresat colegilor săi, însoțit de o singură frază: „Mulțumesc celor care consideră că nimeni nu merită să pățească ce am pățit eu, după 20 de ani în această universitate”.

„Spre marea mea surprindere, cei mai mulți dintre colegi s-au ABȚINUT, adică nu le pasă că Paul Albu a adus grave prejudicii de imagine departamentului, da, DEPARTAMENTULUI de BIOLOGIE-CHIMIE, adică și biologilor și chimiștilor și asta ar trebui să vă pese, căci și biologii și chimiștii au fost jigniți grav de această persoană. Dacă unii dintre voi vor invoca scuza că nu știu despre ce este vorba, asta este încă o dovadă că nu vă pasă.

Dacă de caracterul colegilor care ar putea infecta departamentul (n.r. – nu, domnul Ostafe nu se referă la coronavirus) nu vă pasă (și Doamne ce tentat sunt să comentez de ce cred eu că nu vă pasă!), poate vă pasă de calitatea profesională. Deocamdată v-am atașat listele de lucrări de pe Google Scolar (n.r. – am lăsat așa cum a scris profesorul Ostafe, fără “h”) a celor doi (n.r. – din nou, așa a făcut acordul domnul Ostafe) potențiali candidați să țină un curs de cromatografie.

Poate că nu mă pricep eu la cromatografie (!) dar la Prof. Ciucanu (n.r. – este vorba despre profesorul Ionel Ciucanu, acum pensionar) se vede clar experiența în cromatografie, pe când la Albu nu am găsit nici măcar o lucrare în acest domeniu. Poate faceți acest mic efort să deschideți fișierele atașate. Nu mai pun la socoteală că Prof. Ciucanu a susținut aceste cursuri și prin urmare a susținut cele două specializări de masterat prin reputația și CV-ul lui încă de la înființarea lor.

Atunci a fost bun, acum îl aruncăm la gunoi ca pe o haină uzată. Dar o să vină și rândul celor care acum se abțin (că lor nu le pasă!) să fie aruncați la gunoi, căci prin toleranța voastră în departament tot felul de persoane dubioase și nici lor nu le va păsa de voi. Vă recomand să ascultați cât mai des (poate continuu) Imnul de Stat al României (n.r. – revoltatul domn Ostafe nu le-a precizat colegilor săi și ce poziție să adopte în momentul audiției, relaxați sau în postură de drepți, cu mâna la piept…)! Cu mâhnire în suflet, V. Ostafe (n.r. – aici suntem convinși că distinșii destinatari ai mail-ului au scăpat măcar o lacrimă).

Diplome de onoare în trecut, acum persona non grata

Dar, dacă n-am izbutim să conversăm nici cu dumnealui, o să ne exprimăm aici nedumerirea față de jignirile pe care i le-a adus mai tânărului său coleg și față de limbajul care nu cadrează absolut deloc cu prestanța academică, mai ales în condițiile în care Paul Albu primise, până la scurtcircuitul din toamna trecută, numeroase semne de apreciere din partea Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a Universității de Vest!

În 29 septembrie 2017, respectiva facultate îi acorda tânărului lector o diplomă de apreciere „în semn de prețuire pentru excepționala colaborare și contribuția deosebită la reușita proiectelor comune”. Mai mult, la două luni după primirea diplomei de apreciere, Paul Albu a reprezentat nominalizarea făcută de Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie pentru acordarea premiului “Alumnus”, la a treia ediție a Galei Premiilor UVT, care s-a desfășurat, în 25 noiembrie 2017, în Sala Operei Naționale din Timișoara.

Conform descrierii de pe site-ul UVT, „Premiul <> se acordă unui absolvent al UVT pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional. În viziunea noastră, alumni sunt purtătorii de cuvânt ai Universității de Vest din Timișoara, sunt ambasadorii nenominalizați ai universității la nivel național și internațional, sunt cel mai bun exemplu al performanței și al calității procesului didactic și al activităților de cercetare științifică din universitate”.

Paul Albu a rămas doar cu onoarea nominalizării, fiindcă premiul „Alumnus” l-a câștigat… Cosmin Contra, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport a UVT și, la acel moment, selecționer al naționalei de fotbal a României. Sincer, ne îndoim că “Guriță” (porecla lui Contra în lumea fotbalului) a fost, este sau va fi perceput vreodată ca ambasador – fie el și nenominalizat – al UVT, dar gusturile nu se discută…

Semnele de apreciere față de tânărul lector arădean nu s-au oprit aici. În următorii doi ani, lui Paul Albu i s-a conferit de către Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT câte o diplomă de onoare “pentru aportul adus la organizarea Concursului de Chimie anorganică <>” (edițiile a XII-a și a XIII-a, din 26 mai 2018, respectiv 13 aprilie 2019).

Știți cine se afla printre semnatarii diplomelor de onoare primite de tânărul chimist în 2018 și 2019? Da, exact, însuși profesorul Vasile Ostafe, care în acea perioadă ocupa funcția de director al Departamentului Biologie-Chimie, fiind, așadar, predecesorul Nicoletei Ianovici, mai scriu colegii de la realitatea.ro.

Intraţi AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite