Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Spectacol emoționant, organizat la Arad, de Ziua Internațională a Romilor (FOTO)

Primăria Municipiului Arad, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Arad, a adus bucurie și culoare în comunitatea romă prin organizarea unui spectacol festiv dedicat Zilei Internaționale a Romilor, la Centrul Multifuncțional „Floare de Colț". Evenimentul a reunit copii și părinți de etnie romă din Arad, oferindu-le o zi de celebrare a culturii și tradițiilor lor.

Spectacol emoționant, organizat la Arad, de Ziua Internațională a Romilor (FOTO)
Comentează 0

Primarul Călin Bibarț a onorat evenimentul cu prezența sa, subliniind importanța educației și integrării:

„Sărbătorim «Ziua Internațională a Romilor», un eveniment festiv dar eu mă bucur că dincolo de partea de festivism de care tot avem parte de foarte mulți ani, în ceea ce privește Aradul, Primăria Arad, Direcția de Asistență Socială chiar avem ceva concret cum este acest eveniment pentru că bătălia pe care trebuie să o ducem este pentru acești copii drăguți pe care îi vedeți aici. Consider că acești copii nu au nicio vină că trăiesc  în medii defavorizate, noi trebuie să reușim să îi luăm de acolo, să îi îndrumăm spre educație, spre școală spre comunitate și sper că reușim lucrul acesta. Evenimentul de azi și realizarea lui este un exemplu cât se poate de elocvent”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Directorul general al DAS Arad, Oana Pârvulescu, s-a alăturat festivității, participând la dansuri și exprimând satisfacția pentru realizările centrului. „Ce bucurie poate fi mai mare atât pentru Primăria Municipiului Arad cât și pentru Direcția de Asistență Socială Arad, pe care o reprezint, decât să fim astăzi aici de «Ziua Internațională a Romilor» într-un loc în care s-a investit proiecte și bani tocmai pentru a crea și a dezvolta servicii noi. În același timp vorbim despre servicii de zi pentru copii dar și servicii integrate pentru adulți, pentru părinții lor. De aceea noi sperăm ca și acest centru, la fel ca și  Centrul Curcubeu să aibă aceeași rată de succes cu care să ne putem mândri, pentru prevenirea abandonului școlar și ne bucurăm că am fost și suntem aproape unii de  ceilalți. Eu doresc tuturor cetățenilor de etnie  romă «La Mulți Ani» de ziua lor și să nu uite că fără școală va fi mult mai greu să răzbați în viață. Nu pot să nu mulțumesc Primăriei municipiului Arad, primarului Călin Bibarț, personalului din DAS Arad, cât și tuturor celor care ne-au fost alături în organizarea acestui eveniment inedit", a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad.

În cadrul spectacolului au fost interpretate melodii din repertoriul romilor, au fost puse în scenă dansuri tradiționale, iar la final toți copiii au fost recompensați cu câte un cadou oferit din partea sposorilor, ONG-urilor și al unor asociații creștine.

Ziua Internațională a Rromilor, marcată la 8 aprilie în fiecare an, a fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Rromilor, care s-a desfășurat la Varșovia.

                         

Galerie foto (13)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite