Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Sergiu Bilcea(PNL): „PNL susţine de 143 de ani România europeană!”

PNL împlineşte azi 143 de ani. „Istoria României moderne se împleteşte cu istoria PNL. În 143 de ani de existenţă, partidul a avut numeroşi lideri capabili, şi-a asumat guvernarea în momente grele, a traversat perioade mai bune sau mai rele, a fost scos în afara legii în cumplita perioadă a comunismului.

Sergiu Bilcea(PNL): „PNL susţine de 143 de ani România europeană!”
Comentează 0

PNL a continuat să existe în gândurile susţinătorilor săi, în planurile lor de a reconstrui România. Suntem partidul istoric care a rămas pe scena politică democratică neîntrerupt. Suntem partidul care susţine de 143 de ani România europeană, democraţia şi economia de piaţă, orientarea spre Occident.

Noi credem că putem reuşi prin noi înşine, prin iniţiativă privată, muncă, prin competiţie şi susţinerea performanţei. Astăzi PNL este partidul care poate uni dreapta din România, pentru a o salva de un PSD care ne aminteşte prea mult de trecutul întunecat şi nu oferă perspective pentru o societate liberă, prosperă, europeană.

Este o responsabilitate în plus pentru noi ca liberali, ca oameni de dreapta. Tuturor celor care se simt aproape de PNL, de dreapta politică românească, la mulţi ani şi puterea de a construi societatea pe care o dorim!”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite