Vremea Romania, Arad 1°C

Stiri Arad

Revoluţia fiscală a intrat în vigoare! Cum îi afectează pe români

Revoluţia fiscală a intrat în vigoare! Cum îi afectează pe români
Comentează 0

Revoluția fiscală pe care Guvernul a adoptat-o prin Ordonanță de Urgență în noiembrie a intrat în vigoare în prima zi a lui 2018. Conține o serie de măsuri, însă multe dintre ele sunt vehement contestate. Cea mai controversată vizeaza trecerea contribuțiilor sociale de la angajatori la angajat, fapt ce ar duce la scăderi de salarii și concedieri, susțin sindicatele.

În cazul transferului contribuțiilor sociale de la angajatori la angajat, potrivit Ministerului Finanţelor, nivelul contribuţiilor scade cu 2 puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi, potrivit Agerpres, vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale
   
Pentru a menține însă venitul net al angajatului, angajatorul trebuie să mărească salariul brut cu aproximativ 20%. Sindicatele spun însă că, în cazurile multor firme, salariile angajaților vor fi tăiate sau, mai grav, vor fi concedieri.

Revoluția fiscal prevede și reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru veniturile din salarii, pentru unele pensii, pentru chirii, dobânzi, activităţi agricole, introducerea unei "contribuţii asigurătorii pentru muncă” de 2,25% pentru angajatori, majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală, reducerea cotei totale a contribuţiilor sociale obligatorii de la 39,25% la 37,25%, reducerea numărului contribuţiilor sociale de la 6 la 3. De asemenea, salariul minim brut pe ţară va creşte de la 1.450 de lei la 1.900 de lei începând cu 1 ianuarie 2018.

O altă măsură se referă la majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală: de la 1500 lei (în prezent) la 1950 lei – limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă, în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere; de la la 3000 lei (în prezent) la 3600 lei - limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv. Pentru salariaţii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deduceri personale.

sursa: jurnalul.ro

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite