Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Preparandia” arădeană – pe locul al XIV-lea în ţară în topul liceelor cu promovabilitate 100% la BAC

La fel ca şi anii trecuţi, Colegiul Naţional „Preparandia Dimitrie-Ţichindeal” ocupă un loc fruntaş în topul mediilor la nivel naţional, cu toate că nu a avut medii de 10 de data aceasta. După sesiunea de vară a Bacalaureatului, înainte de rezolvarea contestaţiilor, „Preparandia” arădeană ocupă, potrivit edupedu.ro, locul al XV-lea pe ţară în topul liceelor cu promovabilitate 100%, cu media generală 8,86.

„Preparandia” arădeană – pe locul al XIV-lea în ţară în topul liceelor cu promovabilitate 100% la BAC
Comentează 0

Asta, în condiţiile în care, liceele din judeţ care au avut toţi candidaţii declaraţi admişi au fost Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Moise Nicoară” şi Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”.

În ceea ce priveşte judeţul Arad, „Peda” se află pe primul loc, urmat de „Moise”, cu media 8,74 şi Liceul Baptist, cu 8,49. De menţionat că într-un clasament al Regiunii de Vest, colegiul arădean ocupă poziţia a III, după Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga”, din Timişoara care cu media generală 9,09 ocupă poziţia a VIII-a la nivel naţional şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timişoara, care este pe locul al IX-lea, cu media 9,08. „Aceste rezultate atestă nivelul de predare şi de pregătire al elevilor. Meritul este în egală măsură al profesorilor şi al elevilor, dar trebuie spus că şi atmosfera din şcoală predispune la rezultate foarte bune. Vorbim despre consecvenţă, vorbim despre disciplină şi despre faptul că toată lumea munceşte pentru educaţia copiilor”, a declarat prof. Sorin Haiduc, directorul Colegiului Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite