Vremea Romania, Arad 16°C

Stiri Arad

Precizări referitoare la înscrierile în învăţământul primar în județul Arad

Precizări referitoare la înscrierile în învăţământul primar în județul Arad
Comentează 0

Data de 16 martie 2017 este ultima zi de completare şi depunere a cererii de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018. Potrivit datelor înregistrate în sistemul electronic, la nivelul școlilor arădene au fost completate 3104 de cereri-tip de înscriere în învăţământul primar, astfel: 2687 de cereri pentru copii aparţinând circumscriptiei şcolare şi 417 de cereri ale copiilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripţie.

Un număr de 94 de cereri au fost introduse online de către părinţi şi au fost preluate de către unitatea de învăţământ.

În acest moment mai sunt 971 de locuri libere în unităţile de învăţământ din judeţ.

În 22 şi 23 martie  vor fi afişate, atât în școli, cât şi pe site-urile acestora şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean, numele candidaţilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie 2017. Rezultatele finale vor fi afișate în 6 aprilie, iar în perioada 7 - 13 aprilie inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

Unităţile şcolare vor continua înscrierile în învăţământul primar şi după încheierea perioadei de înscriere pentru cazuri speciale, cum ar fi familii întoarse din străinătate, familii care îşi stabilesc domiciliul în judeţul Arad.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite