Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Peste 170 de șirieni au ieșit din izolare; verificarea respectării măsurilor impuse de lege se face de Poliție și angajații Primăriei

Pandemia de coronavirus este bine ținută sub control la Șiria. Deși numeroși localnici s-au întors din străinătate, din zone afectate serios de virusul ucigaș, când au ajuns acasă au intrat în izolare, fiind controlați atât de Poliție, cât și de angajații Primăriei.

Peste 170 de șirieni au ieșit din izolare; verificarea respectării măsurilor impuse de lege se face de Poliție și angajații Primăriei
Comentează 0

„În momentul de față mai avem doar 13 persoane în izolare, 11 în Șiria și două în Mâsca. 178 de persoane au stat 14 zile în izolare, după ce au venit din străinătate. În această perioadă au fost controlați atât de polițiști, cât și de angajații Primăriei, de două ori pe zi, la ore diferite”, a declarat primarul Valentin Bot.

De altfel, trebuie spus că rezultatul măsurilor de distanțare socială impuse de autorități se vede cu ochiul liber în comuna de la poalele cetății. Spre exemplu la Heleșteu, izvorul folosit de mulți șirieni și locuitori din zonă pentru a se alimenta cu apă, unde înainte de pandemie se formau cozi apreciabile, acum rar dacă mai vezi câte o persoană, în condițiile în care cei care vin să se aprovizioneze cu apă au fost avertizați de autoritățile locale să păstreze o anumită distanță și să nu formeze grupuri.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite