Vremea Romania, Arad 21°C

Stiri Arad

Pe tărâmul de poveste al Grădiniţei PP 14

Pe tărâmul de poveste al Grădiniţei PP 14
Comentează 0

Copiii celor 11 grupe ale Grădiniţei PP 14 (însoţiţi, desigur, de către părinţi sau bunici) au fost întâmpinaţi la sosire de către educatoarele costumate în personajele familiare copiilor din poveştile citite de către cei vârstnici, ori văzute la televizor. Împărătese, prinţese sau Cleopatre cu zâmbetul pe buze şi o răbdare îngerească în suflet au fost argumentele care i-au convins pe cei mici ca vreme de câteva ore să se despartă de braţele (ori fustele?) ocrotitoare ale mămicilor şi să se joace în acest spaţiu de basm.

„Astăzi, cu zâmbetul pe buze, vă întâmpinăm cu bucurie şi împreună cu deviza instituţiei noastre şi anume aceea de a crea pentru copii un climat familial, cald, plăcut, propice pentru dezvoltarea fiecăruia dintre ei, vă urez să aveţi parte de un an şcolar plin de împliniri, plin de succese, un an şcolar cu o bună comunicare, o bună relaţionare, „Cu Dumnezeu aproape!” şi cu mulţumire sufletească”, a salutat directoarea grădiniţei, Flavia Dărău, începutul noului an şcolar. 

Vasile Zărăndan

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide