Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

Matteo Renzi demisionează după referendumul pierdut. Scenarii SUMBRE pentru Italia și Europa

Premierul Matteo Renzi a anunțat, duminică noapte, că își va prezenta demisia după referendumul pierdut categoric. Italienii au respins cu peste 55% reforma constituţională propusă de Renzi. Căderea Guvernului de la Roma poate declanşa un scenariu de coşmar. Instabilitatea politică poate provoca prăbuşirea sistemului bancar italian, îngreunat de credite neperformante în valoare de 360 de miliarde de euro. Asta poate duce şi la o eventuală ieşire a Italiei din zona euro, o lovitură teribilă aplicată proiectului european.

Matteo Renzi demisionează după referendumul pierdut. Scenarii SUMBRE pentru Italia și Europa
Comentează 0

"Guvernul condus de mine se oprește aici. Îmi voi prezenta în cursul zilei de mâine demisia. Eșecul de la referendum este în responsabilitatea mea. Eu am pierdut, nu voi, cei care ați votat pentru reforme", a declarat premierul italian după închiderea urnelor și după anunțarea primelor rezultate.

Matteo Renzi își va rezenta luni demisia președintelui Italiei, potrivit CNN. Urmează ca noul Executiv să fie stabilit de parlamentul de la Roma.

Demisia lui Matteo Renzi poate avea consecințe neprevăzute asupra stabilității sistemului bancar italian. În plan politic, populiştii vor avea de câştigat, în special Mişcarea Cinci Stele, cel mai puternic partid anti-sistem din Italia. Cel mai sumbru scenariu: un referendum pentru o eventuală ieşire a Italiei din zona euro, o lovitură teribilă aplicată proiectului european.

UPDATE. Înfrângere pentru premierul Matteo Renzi la referendumul de duminică: italienii au respins propunerea de reformă constituţională propusă de Renzi, cu 55-59% dintre voturi, potrivit primelor exit-poll-uri.

Un alt exit-poll prezentat de RaiNews oferă rezultate similare: pentru NU: 54.0%-58.0%, în timp ce voturile pentru DA sunt mult mai puține: 42.0%-46.0%.

Rezultatul referendumului din Italia ar putea arunca Europa într-un haos politic si economic, iar sistemul bancar italian, încă fragil, se va confrunta cu probleme tot mai mari.

Citeste mai mult pe realitatea.net

Scrie un comentariu

trimite