Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Legea graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final

Proiectul de lege al graţierii, finalizat joi de Comisia juridică, urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

Legea graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final
Comentează 0

"Din punctul meu de vedere, şi fiind vorba şi despre o lege organică, este obligatoriu ca proiectul de lege să intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil să lăsăm după atâta timp să treacă prin adoptare tacită, mai ales că am obţinut şi prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile", a declarat Şerban Nicolae la finalul şedinţei Comisiei juridice de joi.

Senatorii jurişti au stabilit să centralizeze până cel târziu vineri toate modificările aduse proiectului de lege a graţierii şi să le trimită Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru eventuale observaţii, urmând ca aceste instituţii să transmită punctele de vedere până luni, înaintea şedinţie Comisiei juridice în care va fi dat votul pe raportul care urmează să intre, în aceeaşi zi, în plenul Senatului.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite