Vremea Romania, Arad 0°C

Stiri Arad

Judecătorul Caius Lăzărescu este urmărit penal și a rămas internat la Psihiatrie

Judecătorul Caius Lăzărescu, care a fost prins băut la volan în urma unei tamponări, este în continuare internat la Psihiatrie, iar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au început urmărirea penală în cazul său.

Judecătorul Caius Lăzărescu este urmărit penal și a rămas internat la Psihiatrie
Comentează 3

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la evenimentul rutier în care a fost implicat Lăzărescu, fiind începută și urmărirea penală.

”În urma testării cu aparatul alcooltest au rezultat indicii cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă”, precizează procurorii.

Comunicatul amintește și despre al doilea incident în care a fost implicat judecătorul, marți după-amiază, când ar fi lovit alte două mașini, după cum declarau surse judiciare pentru ARQ.

”Aceeași persoană a fost implicată într-un alt eveniment ce a avut loc pe raza municipiului Arad, fiind ulterior condusă la o unitate spitalicească, unde a rămas internată. Cercetările continuă pentru lămurirea tututor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză”, se arată în comunicat.

Judecătorul este internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, iar purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, a declarat că în acest moment nu este suspendat din funcție. Suspendarea poate decisă doar de către CSM.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Judecător arădean cercetat penal după ce a fost prins băut la volan

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite