Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ITINERAR CHIRIARHAL AL ÎPS PĂRINTE ARHIEPISCOP TIMOTEI LA PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI (FOTO)

În ziua de ajun a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a săvârșit Slujba Vecerniei cu Litie la Mănăstirea Arad-Gai, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența numeroșilor credincioși, scrie arhiepiscopiaaradului.ro.

ITINERAR CHIRIARHAL AL ÎPS PĂRINTE ARHIEPISCOP TIMOTEI LA PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI (FOTO)
Comentează 0

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit despre ,,Podul ceresc”, folosind acel simbol din acatistele Maicii Domnului, ca legătură dintre două tărâmuri, anume, pământesc și ceresc, ce arată lucrarea de mijlocire către Dumnezeu a maicii Domnului, adică, privind trecerea credincioșilor de la moarte la viață, ca răsplătire a trăirii creștine.

Sfânta Liturghie Arhierească în ziua de praznic la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

În ziua praznicului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Hodoş-Bodrog înconjurat de un ales sobor ieromonahi, preoţi și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre ,,Corabia însuflețită” (în baza citirilor scripturistice ale praznicului: Filip. 2; Luca 10-11 și din acatistele închinate Ei), arătând legătura Bisericii ca trup tainic al Mântuitorului, având Maică pe Sfânta Fecioară Maria și, totodată, a credincioșilor care o alcătuiesc, asigurându-le trecerea peste marea vieții, a încercărilor de tot felul, spre a ajunge la țărmul mântuirii, desigur, a împărăției lui Dumnezeu.

În cadrul slujbei, diaconul Romeo Cirț a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova.

Intrați AICI pentru detalii și FOTO.

Sursa foto: arhiepiscopiaaradului.ro

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite