Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

E oficial! Creşte vârsta de pensionare pentru medici

Vârsta de pensionare pentru medici va creşte, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi.

E oficial! Creşte vârsta de pensionare pentru medici
Comentează 0

De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge până la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege care a primit ieri votul decisiv în Camera Deputaților.

Cei care vor vrea să obțină derogare să mai lucreze în spitalele de stat și peste această vârstă vor trebui să aducă o asigurare profesională însă. Același proiect mai prevede și creșterea indemnizațiilor pentru unii angajați din casele de asigurări de sănătate, notează avocatnet.ro 

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănăţii a fost adoptat deja de senatori anul trecut, iar marți a primit votul decizional în Camera Deputaților. Tot ce a mai rămas pentru intrarea în vigoare a prevederilor este să fie aprobate și de șeful statului și să fie publicate în Monitorul Oficial.

"Medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex", prevede proiectul ce a fost adoptat marți de deputați. Motivația din spatele majorării vârstei de pensionare este lipsa de personal medical din România, potrivit comentariilor din proiect. 

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite