Curajul de a juca ”Curajul mamei mele” la Arad

scris de Vasile Zărăndan • 28 Jan 2020 • 0 Comentarii

ICu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, luni, 27 ianuarie, la Sala STUDIO a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” s-a jucat piesa ”Curajul mamei mele”, scrisă de dramaturgul și regizorul maghiar George Tabori.

Textul lui George Tabori încearcă să povestească și astfel să limpezească, să facă rațională (atât pentru autor, cât și pentru spectatori), o întâmplare neverosimilă, ireală și anume minunea cum mama lui a reușit să supravețuiască, singura dintr-un lot de peste 4000 de evrei maghiari, trimiși cu un tren al morții de la Budapesta la Auschwitz.

Textul lui Tabori (1979) este plin de referințe existențiale, de la banalitatea răului arestării mamei de către doi polițiști rezerviști (Hannah Arendt) pe străzile Budapestei și până la absurdul ce s-a revărsat în cotidian, hortiștii contaminați de rinocerită (vezi Eugen Ionesco), cu cismele lor nelustruite și cămășile lor murdare, fiind copii caricaturale ale naziștilor veritabili.

Și atunci, în plină manifestare a iraționalului la lumina zilei, biata mamă, cea care nu găsise resurse pentru a se opune la doi polițiști pensionari, își asumă curajul absurd de a se adresa direct ofițerului SS, care însoțea, într-un vagon luxos, situat lângă locomotivă, trenul morții.

Un curaj neverosimil, care ia prin surprindere pe toată lumea și, în primul rând, pe înaltul și rafinatul demnitar nazist. Un nazist rasat, ce lua micul dejun vegetarian pe muzică de Wagner și dormea cu tomurile lui Nietzsche sub cap. Și care, dacă tot ”Dumnezeu a murit”, atunci totul este permis, inclusiv ca aici, în vagonul lui de gală, el să se substituie lui Dumnezeu și, în virtutea puterii Sale Supreme, să decidă salvarea vieții acelei femei din acel ocean al morții. Actul gratuit, propovăduit de Lafcadio Wluki (vezi Andre Gide - ”Pivnițele Vaticanului”), se înfăptuiește pe dos, prin salvarea și nu prin uciderea acestei femei, ca dovadă a puterii ”dumnezeiești” a ofițerului nazist, a SUPRAOMULUI !

Un text foarte dificil și din care regizorul Chris m Nedea și actorii Matei Rotaru (Teatrul Național Cluj) și Diana Ioana-Licu (Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”) au scos un spectacol onorabil.

Aș mai aminti scena de amor dintre mama autorului și un alt deportat, în vagonul de vite, (inspirată, după părerea mea, din ”Noaptea” lui Elie Wiesel), unde eros și thanatos se înlănțuie freudian, însă las și viitorilor spectatori bucuria unor noi descoperiri.

Pe scurt, un spectacol ce trebuie neaparat a fi văzut ... dacă vi se va mai ivi vreodată ocazia.

Vasile de Zărand