Vremea Romania, Arad 16°C

Stiri Arad

Cetăţean român prins la vamă conducând cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat din România care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere italian fals.

Cetăţean român prins la vamă conducând cu permis de conducere fals
Comentează 0

În data de 18.03.2018, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Adrian B., în vârstă de 59 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Italia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. 

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că nu posedă un permis de conducere şi că a achiziţionat documentul prezentat la controlul de frontieră de la o persoană necunoscută, contra sumei de 2.500 de lire.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite