Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cardurile de energie ajută la plata facturilor la energie în multe gospodării vulnerabile

În luna februarie sunt distribuite carduri de energie către românii vulnerabili social, acestea fiind considerate un ajutor din partea statului pentru plata costurilor ridicate la energie. Conform Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, se estimează că aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile (cu 4 milioane de beneficiari) vor fi ajutate pentru a trece mai ușor peste această perioadă în care facturile la energie ajung la valori destul de mari.

Cardurile de energie ajută la plata facturilor la energie în multe gospodării vulnerabile
Comentează 0

Ce valoare are cardul de energie și ce facturi pot fi plătite?

În acest, este prevăzut să fie acordat un ajutor total de 1400 lei / card de energie, bani proveniți din fonduri europene. Ajutorul va fi distribuit în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare: în februarie 2023 și în septembrie 2023. Cardul de energie este distribuit beneficiarilor direct la domiciliul acestora, prin servicii poștale.

Cu ajutorul cardului de energie, se pot plăti divese cheltuieli legate de energie, parțial sau total. Sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli: energie electrică, energie termică centralizată, gaze naturale, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. Fie că este vorba așadar despre factura electrica sau cea de gaze naturale, care ajung la valori mai mari de obicei în lunile din sezonul rece, plata poate fi acoperită cu ajutorul cardului de energie, în funcție de suma disponibilă.

Acordarea și utilizarea cardurilor de energie

Cardul de energie este emis pe suport de hârtie. Evident, cardul nu poate fi înstrăinat, se pot plăti doar facturi din locul de consum al beneficiarului. Venitul lunar total de la nivelul locuinței (punctului de consum) se împarte la numărul celor din familie, iar suma rezultată trebuie să fie mai mică de 2000 de lei. Dacă la un loc de consum au domiciliul mai multe persoane eligibile, sprijinul se acordă o singură dată pentru respectivul loc de consum.

Este acceptată situația în care factura (de energie electrică, de gaze naturale etc.) este emisă pe alt nume decât al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie totuși să coincidă cu domiciliul beneficiarului (cel puțin cu beneficiul declarat).

Se pot efectura plăți de facturi curente sau restante, în total maximum 8 plăți / loc de consum pe durata programului de sprijin. Un card poate să fie utilizat pentru mai multe plăți, către mai mulți furnizori de energie, până la epuizarea sumei. Plățile se fac prin mandat poștal, conform instrucțiunilor aferente.

Demn de subliniat este faptul că acest ajutor de stat nu se consideră venit și nu afectează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei sau statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Prețurile la energie în 2023

Consumatorii de energie din România beneficiază în continuare de schema de sprijin privind plafonarea prețurilor la curent electric și gaze naturale. Astfel de prevederi legale se aplică indiferent de furnizorul ales în relația comercială. În 2023, pe plan global, este de așteptat ca presiunea prețurilor la energie să se estompeze, iar costurile să intre pe un trend descendent. Există însă mulți factori care influențează prețurile la energie și este greu de anticipat o evoluție exactă.


Scrie un comentariu

trimite