Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Burse Erasmus în UAV

Burse Erasmus în UAV
Comentează 0

În acest an universitar, 40 de studenți ai Universității Aurel Vlaicu din Arad, de la toate cele 9 facultăți, au posibilitatea să studieze, prin intermediul programului Erasmus+, în alte instituții europene de învățământ superior, cu care UAV are încheiate acorduri bilaterale. Cei mai mulți au ales Portugalia ca țară de destinație pentru derularea mobilității (24), dar și alte țări precum Cehia, Spania, Turcia, Grecia, Bulgaria, Italia, Polonia.

Valorile granturilor pe care studenții le primesc pentru a studia în străinătate diferă în funcție de țara de destinație, astfel: 500 de euro/lună pentru țări precum Portugalia, Spania, Germania, Franța, Italia, Cehia, 450 de euro/lună pentru Bulgaria, Ungaria sau Slovacia.

Programul Erasmus+ se adresează și cadrelor didactice și personalului nedidactic, care pot efectua mobilități de predare sau de formare la universitățile partenere. Pentru acest an universitar, UAV își propune ca 28 de profesori și staff să beneficieze de finanțare în acest scop.

Pentru 2015-2016, numărul de mobilități este în creștere față de anii trecuți, semn că programul de mobilități al Uniunii Europene este considerat atât de studenți cât și de cadre didactice/nedidactice o oportunitate ce le va aduce beneficii atât pe plan profesional, cât și personal.

Toate informațiile referitoare la derularea programului Erasmus+ în UAV sunt publicate și pe site-ul universității www.uav.ro .

 În prezent, UAV are încheiate 44 de acorduri cu universități partenere din 15 țări europene.

C. P.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite