Vremea Romania, Arad 28°C

Stiri Arad

Bărbat CONDAMNAT pe VIAŢĂ în Germania, adus în România ca să îşi execute pedeapsa

Un bărbat condamnat de o instanță din Germania la închisoare pe viață, pentru omor deosebit de grav și tâlhărie, a fost adus vineri dimineață în țară de o escortă formată din polițiști ai Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române.

Bărbat CONDAMNAT pe VIAŢĂ în Germania, adus în România ca să îşi execute pedeapsa
Comentează 0

"Autoritățile germane au reținut că, în noaptea din 24 spre 25 octombrie 2012, bărbatul în cauză și o altă persoană, în timp ce se aflau în vizită la victimă, au sustras obiecte de valoare din locuința acesteia, precum și un autoturism, iar pentru a se asigura că fapta nu le este descoperită au omorât victima", informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

Pe 13 ianuarie, Curtea de Apel Oradea a transmis Biroului Național Interpol București sentința penală de recunoaștere a hotărârii pronunțate de Tribunalul Klave din Germania, dispunându-se ca persoana condamnată să execute pedeapsa detenției pe viață pe teritoriul României.

Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a fost preluat de o echipă a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite