Vremea Romania, Arad 2°C

Stiri Arad

ATENŢIE, şoferi! Noi kilometri de autostradă vor fi daţi în folosinţă în decembrie

ATENŢIE, şoferi! Noi kilometri de autostradă vor fi daţi în folosinţă în decembrie
Comentează 0

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a anunţat, sâmbătă, că cei trei kilometri care vor întregi autostrada A3 (București - Ploiești) în zona Petricani vor fi dați în folosință pe 20 decembrie, iar alți 15 kilometri de autostradă din lotul 2 Lugoj-Deva se vor deschide pe 15 decembrie.

"Pe 15 decembrie vor fi dați în folosință 15 kilometri de autostradă pe lotul 2 Lugoj-Deva și o să mai fie 3 kilometri la A3. Acest lot nu este important pentru ieșirea pe autostradă, ci este important pentru Petricani. După cum știți, eu chiar am lucrat în zonă, la Renault, și toată lumea din Doamna Ghica vine pe Petricani. Este aglomerație foarte mare, mai trece și trenul câteodată și se blochează de multe ori. Dacă deschidem acest tronson putem oferi o altă alternativă în cazul în care se produce un accident sau un blocaj oamenii să poată ajunge în nordul orașului pe acea variantă folosind șoseaua de centură. Este programată (deschiderea n.r.) pe 20 de decembrie", a precizat Sorin Bușe, care a răspuns unei întrebări referitoare la numărul de kilometri care vor fi dați în folosință în acest an.

În ceea ce privește contractele de deszăpezire încheiate până în prezent, șeful de la Transporturi a afirmat că toate zonele sunt acoperite în totalitate.

sursa: observator.tv

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite