Vremea Romania, Arad 28°C

Stiri Arad

Artă și tradiție la Buceava (comuna Brazii)

Valea Crișului Alb este un adevărat izvor de frumos, de tradiții și obiceiuri frumoase care încă se mai păstrează, în special în satele mai retrase, iar despre femeile de acolo se spune că sunt foarte harnice, ceea ce este foarte adevărat (eu aș spune că sunt și cele mai frumoase).

Artă și tradiție la Buceava (comuna Brazii)
Comentează 1

Pașii m-au purtat de data asta la Buceava, un sat așezat într-un cadru natural foarte frumos, un sat mic cu vreo 60 de numere, foarte pitoresc. Pentru cine nu știe, localitatea Buceava este așezată în comuna Brazii, acolo unde se întâlnesc Valea Șoimușului cu Valea Sighișoara ce curge dinspre Mădrigești.

Tot la Buceava este și una dintre morile pe apă despre care am vorbit recent. Satul este tranzitat de drumul ce face legătura între Gurahonț și localitatea Julița de pe Valea Mureșului.

Dacă în urmă cu ceva timp v-am prezentat frumoasele broderii de la Păiușeni realizate de doamna Bonchiș, din mâna căreia ies adevărate lucrări artistice ce necesită multă răbdare, pricepere, dar mai ales pasiune, iată că de data aceasta am descoperit o doamnă la Buceava  care nu brodează, ci face perinițe de scaun croșetate artistic, lucruri deosebit de frumoase.

Trebuie să recunosc că niciodată nu am văzut ceva similar măcar, deși mereu am contact cu lumea satelor. Întâmplarea a făcut să port o discuție cu soțul dânsei pe o altă temă și astfel fără să vreau, ochii mi-au sărit pe o astfel de periniță care mi-a atras atenția în mod special.

Atunci când frigul și iarna se lasă peste sat și nu se poate lucra afară în gospodărie sau la câmp, femeile de la țară lucrau în trecut, dar și acum, tot felul de lucruri de mână care de multe ori ajung să fie o adevărată artă. Astfel, s-au păstrat până în zilele noastre costumele populare, unele cu o vechime de peste 100 de ani, sau alte lucruri cum sunt cergile sau pulovere de lână ori acei ciorapi groși din lână care tare bine ne-au prins mai ales în armată.

Astăzi lumea s-a schimbat, iar acele femei pricepute sunt tot mai puține, însă lucrurile care au ieșit din mâna lor vor rămâne peste ani nepoților și strănepoților.

Oamenii de la țară sunt cu bun simț și de multe ori preferă să stea în anonimat (mai mult cei ce au peste 40 de ani), de aceea mi-a fost puțin mai greu să o lămuresc pe doamna că ceea ce iese din mâinile dânsei este un lucru de artă și merită făcut cunoscut pentru că la urma urmei toate acestea, fie costume populare, broderii sau altele, fac parte din patrimoniul cultural românesc și ar fi păcat să se piardă în necunoscut.

Dar câte lucruri frumoase mai sunt încă necunoscute și se vor pierde în negura timpului dacă nu vor fi descoperite! Din modestie , doamna a preferat să nu îi dăm numele, însă mi-a prezentat cu mult drag toată colecția de perinițe pe care le-a făcut, în diferite culori.

Este de admirat măestria ei, răbdarea și mai ales frumusețea acestor lucruri care ies din mâna dânsei, pentru că este într-adevăr o adevărată artă , iar pentru noi  este o bucurie atunci cînd vedem că mai există oameni ca dînsa , oameni care  prin măestria lor  duc mai departe farmecul din lumea satului de altă dată după care fiecare dintre noi tînjim. Noi avem datoria de a promova frumosul și tradiția acestui popor, de a promova adevăratele valori culturale ale județului Arad în special și de a descoperi oamenii  iscusiți din lumea satului , oameni care lasă ceva generațiilor viitoare prin darul lor lăsat de la Dumnezeu.

Cultura și înțelepciunea a venit întotdeauna de la sate, iar cel care a spus că „VEȘNICIA S-A NĂSCUT LA SAT” avea mare dreptate.

Țineți aproape de www.arq.ro și în curând veți afla lucruri frumoase din județul Arad și de ce nu, poate și din satele în care ați copilărit.

Galerie foto (30)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide