Vremea Romania, Arad 33°C

Stiri Arad

FOTO | Aerogara din Arad a fost inaugurată și este una dintre cele mai moderne din țară

Începând de miercuri seară, arădenii se pot mândri cu una dintre cele mai frumoase aerogări din România, după ce au fost finalizate lucrările la noul terminal pentru plecări.

FOTO | Aerogara din Arad a fost inaugurată și este una dintre cele mai moderne din țară
Comentează 4

După aproape doi ani de la semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea aeroportului, lucrările au fost încheiate, iar aerogara a fost inauguraă în prezența a sute de oameni, reprezentanți ai autorităților, mediului de afaceri, politic și universitar. Printre invitați s-au aflat oficiali ai companiilor aeriene Carpatair și Join Airlines.

”Sunt convins că în acest moment avem una dintre cele mai moderne aerogări din România și sper că în vară vom lansa și primele zboruri interne și internaționale”, a declarat președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea.

Investițiile s-au ridicat la două milioane de euro, sumă asigurată de antreprenorul care a realizat lucrările. Aeroportul Arad va plăti această datorie în rate, în următorii patru ani.

Capacitatea actuală de tranzit este de 500 de pasageri pe oră, iar autoritățile speră să atingă un trafic de 200.000 de pasageri pe an, prin atragerea mai multor operatori.

În prezent, pe aeroport nu operează nicio companie, după ce, în urmă cu un an, Wizz Air a renunțat la zborurile pe ruta Arad-Milano (Bergamo) şi retur.

Totuși, compania Join Airlines a anunțat că va intra pe piața din România cu zboruri operate de la Arad, care ar urma să fie lansate în a doua jumătate a lunii iunie. Compania vrea să opereze pe rutele Arad-Stuttgart, Arad-Verona, Arad-Viena și Arad-București.

Galerie foto (25)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide