A murit Mihai Şora, filosoful şi eseistul născut în... Imperiul Austro-Ungar; care a fost ultima sa postare pe Facebook, în urmă cu câteva zile

editat de ARQ • 26 Feb 2023 • 0 Comentarii

Filosoful și eseistul Mihai Șora a murit sâmbătă seara. Avea 106 ani.

Anunţul a fost făcut pe Facebook de soţia sa, Luiza Palanciuc cu 56 de ani mai tânără.

A murit Mihai Şora, filosoful şi eseistul născut în... Imperiul Austro-Ungar; care a fost ultima sa postare pe Facebook, în urmă cu câteva zile

„Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziul”, a scris Luiza Palanciuc.

Cine a fost Mihai Şora

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş, pe vremea când această parte de ţară făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga" din Timişoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1934-1938), potrivit „Dicţionarului scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002). I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mircea Vulcănescu şi Nae Ionescu, scrie www.radioromaniacultural.ro.

În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaţiei germane şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-şi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secţia de filosofie (1945-1948).

A revenit în ţară în 1948 şi a fost constrâns să rămână, potrivit sursei citate. A lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului „Moştenirea literară” al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile „Biblioteca pentru toţi”, „Scriitori români” ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.

A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.

A debutat editorial în Franţa cu eseul „Du dialogue intérieur. Fragment d'une Anthropologie metaphysique" (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai târziu, publică în ţară volumul „Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) şi „Eu & tu & el & ea... sau Dialogul generalizat" (1990). A semnat şi volume de publicistică: „Firul ierbii" (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale" şi „Câteva crochiuri şi evocări" (2001), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri" (2001), „Locuri comune" (2004), „Clipa şi timpul" (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir" (2005).

A colaborat cu articole şi studii în reviste ca: "Familia", "România literară", "Viaţa românească", "Ramuri", "Cronica", "'Vatra", "22". A tradus din J.J. Rousseau ("Visările unui hoinar singuratic", 1968), J.P. Sartre („Cu uşile închise", 1981).

Intraţi AICI pentru detalii.

Ultima postare

În ciuda vârstei foarte înaintate, Mihai Şora a fost o prezenţă activă în spaţiul public. Ultima postare pe Facebook a fost făcută în urmă cu doar câteva zile, cunoscutul om de cultură dând publicităţii o poză făcută atunci într-o librărie.

„Bună dimineața, copii!

Că Bellezza și Bruttezza sunt legate știm deja. Esențial e să nu le gândim și așezăm pe aceeași treaptă, la același nivel sistemic, ideatic. Și nu, cea dintâi nu câștigă întotdeauna în conflictul cu cealaltă, oricât de încrezători am fi sau bătăioși când trebuie salvată. E ceea ce spunea cândva Aron despre democrație: trebuie să fii naiv sau desprins de realitate ca să crezi că democrația are mereu câștig de cauză, că rațiunea este – din capul locului și pentru totdeauna – victorioasă. De aceea, insista Aron, trebuie