Voluntfest 2015 (FOTO)
Cetatea Voluntarilor Arad a reușit din nou, aseară 13 decembrie 2015, să umple o sală cu oameni de suflet. De data aceasta sala Cinema Arta cu ocazia evenimentului Voluntfest 2015.

Cel mai frumos lucru a fost acela că toată lumea s-a simțit ca într-o familie, acasă. Acest lucru l-au spus cei care au urcat pe scenă să își primească diplomele și medaliile, și același lucru l-am simțit și văzut pe fața fiecăruia dintre cei prezenți. Am văzut-o în comportamentul celor mai micuți membri ai noștri, atât pe scenă cât și în sală. Am văzut asta în marele grup de tineri voluntari, pe scenă, părând mai mult frați decât colegi, am văzut același lucru în atitudinea fiecărui colaborator al nostru, a fiecărui Om în parte.
Ca de fiecare dată reușim să ne adunăm împreună oameni de peste tot, din domenii diverse, din generații diferite, dar toți, absolut toți, cu același ideal. Acela că atunci când privim în urmă să observăm că am lăsat lumea mai bună decât am găsit-o.
La fiecare eveniment ne cuprind aceleași emoții, aceeași caldă mulțumire când privim copiii care cresc alături de noi și observăm că devin mai responsabili, mai conștienți, mai maturi și mai orientați către comunitate. Pentru că acesta este obiectivul nostru, al Cetății Voluntarilor, acela că împreună să facem tot ceea ce putem, acolo unde suntem, cu ceea ce avem. Iar cei care ne sunt alături, ne sunt pentru că fac la fel și cu siguranță la fel vor face și cei care ni se vor alătura.
Mulțumind tuturor celor implicați și exprimându-ne recunoștința față de ei, am încheiat încă un an frumos, cu bune și poate cu mai puțin bune, dar cu siguranță cel mai bun an de până acum. L-am încheiat împreună, așa cum l-am început și așa cum vom începe anul 2016, alături unii de ceilalți.
Nu promitem dar vom arăta că peste un an suntem mai mari, mai buni, mai mulți, mai uniți și mai puternici.
Rodica Lupović