Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UTA și Farul fac meci nul la Sibiu; Bătrâna Doamnă rămâne pe loc de baraj

Programate în bătaie de joc să joace sâmbătă de la ora 14, UTA și Farul s-au întâlnit astăzi pe Stadionul Municipal din Sibiu, ales de conducători arădeani să găzduiască partida de „acasă” din această etapă a Superligii. După o partidă echilibrată, cele două echipe termină la egalitate, 0-0. Cu 23 de puncte, după 20 de meciuri jucate, UTA rămâne pe loc de baraj (13), iar Farul, cu 29 de puncte, este deocamdată pe ultimul loc de play-off (6).

UTA și Farul fac meci nul la Sibiu; Bătrâna Doamnă rămâne pe loc de baraj
Comentează 0

Prima repriză începe timid, cu o echipă a UTA-ei care pare să fi cedat posesia oaspeților, care au avut o primă ocazie rapid, încă din minutul 2, prin Budescu. Talentatul mijlocaș al Farului încearcă o lovitură cu exteriorul, dar balonul este blocat de Benga. În minutul 15, Boli reia din careu cu capul din apropierea lui Carp, iar mingea iese în afara terenului. Se cere intervenția VAR, însă arbitrii din Cameră nu pot decât să constate că basaraberanul Bătrânei Doamne nu a atins mingea cu mâna. Minutul 27 vine cu o ocazie pentru elevii lui Mircea Rednic, care încep și ei să conteze în atac. Omondi se află într-o poziție bună și reia spre poartă, însă nu lovește bine mingea. În minutul 40, Omondi iese din nou la rampă. Intră în careul lui Aioani, driblează fundașii adverși care îi ies în cale, dar balonul pe care îl șutează este respins de portarul Farului. Două minute mai târziu, Rivaldinho înscrie pentru Farul, dar golul este anulat din cauza unei poziții afară din joc confirmată și din Camera VAR.

Rareș Pop introdus abia în minutul 90+1

Repriza secundă se scurge fără prea mult fotbal. În minutul 58, intervine din nou sistemul VAR, la o fază petrecută în careul lui Iacob. După un șut cu exteriorul din afara careului expediat de Budescu, mingea îl lovește pe Conte și iese în corner, existând însă suspiciunea că jucătorul Bătrânei Doamne ar fi lovit mingea cu mâna. Din fericire nu a fost nici urmă de henț și jocul a putut continua fără ca arbitrul să arate punctul cu var. Două minute mai târziu, Căpușă centrează de pe partea dreaptă, dar Artean se interpune între balon și Omondi, astfel încât poarta Farului nu este pusă în pericol iminent. Până la finalul partidei nu se mai întâmplă nimic notabil, cu excepția faptului că Rareș Pop este introdus pe teren de abia în minutul... 90+1, în locul lui Fabry, semn că talentatul jucător, arădean get-beget, nu este în grațiile lui Rednic.

Echipele trimise pe teren

În cele din urmă vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Mircea Rednic, respectiv Gică Hagi.

UTA: Fl. Iacob – Stolnik, Conte, Benga – Căpușă, Cr. Mihai, Carp (Marku), Abeid – Fabry (R. Pop), Omondi (Cooper), Micovschi (Stahl). Rezerve: Kucher – Cooper, Rodrigues, Iurasciuc, Marku, Ofosu, R. Pop, Stahl, Stanciu.

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Boli, Dussaut – Vînă, Artean, Grameni – Budescu (Grigoryan), Rivaldinho (Mazilu), L. Munteanu (Queiros). Rezerve: Buzbuchi – Queiros, Dănuleasă, Grosu, Banu, N. Popescu, Grigoryan, Benchaib, Mazilu.

Partida a fost condusă la centru de Iulian Călin, ajutat la cele două tușe de Adrian Popescu și Romică Bîrdeș, arbitru de rezervă fiind Cătălin Buși, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Cristina Trandafir și Valentin Avram. În ceea ce-i privește pe observatori, aceștia au fost Zoltan Szekely (FRF) și Ioan Mărginean (LPF).

Sursa foto: Facebook UTA Arad

 

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite