UTA şi-a luat portar
UTA a anunţat oficial transferul unui portar. Este vorba despre ucraineanul Danylo Kucher.
Goalkeeperul ucrainean s-a născut pe 25 ianuarie 1997 în Kryvyi Rig, Dnipropetrovsk, măsoară 1.93 m și a ajuns la Arad în weekend, scrie uta-arad.ro, site-ul clubului.
De astăzi, s-a alăturat antrenamentelor conduse de Laszlo Balint și staff-ul său, iar de pregătirea lui directă se ocupă Daniel Țapoș, antrenorul cu portarii.
Kucher vine de la Ingulets, din prima ligă ucraineană, iar în carieră a mai trecut pe la Dnipro, Girnyk KF și FK Minaj în țara natală, Daugavpils și RFS în Letonia. Pentru naționala țării sale a apărat la selecționatele U19 și U20.
Sursa foto: uta-arad.ro