UTA-Petrolul se vede în Piața Avram Iancu și Parcul Regina Maria
Cu punctele înjumătățite de o federație care pare să facă jocul unor echipe mai slab cotate, UTA își reia sâmbătă marșul spre Liga 1. Meciul pe care îl va juca, de la ora 17, în compania celor de la Petrolul Ploiești, nu va putea fi urmărit de pe stadion, din cauza regulilor impuse pentru combaterea coronavirusului, însă suporterii sunt așteptați în Piața Avram Iancu și în Parcul Regina Maria.
„Având în vedere interesul mare pentru meciurile echipei noastre din play-off, clubul UTA, împreună cu Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, organizează în două locații vizionarea pe ecran mare a meciului UTA – Petrolul”, anunță conducerea clubului.
În fiecare dintre cele două spații sunt disponibile câte 500 de locuri, ocuparea acestora urmând să se facă începând cu ora 16.
De menționat că accesul va fi gratuit, cei interesați trebuind să se înscrie însă în prealabil. Abonații vor avea însă prioritate. Aceștia se pot înscrie astăzi și mâine, urmând ca restul suporterilor să aibă la dispoziție zilele de vineri și sâmbătă.
Înscrierile se pot face prin telefon, SMS, WhatsApp la numărul 0744 – 767 291 sau prin email la adresa: media@uta-arad.ro.
Mesajul trimis trebuie să conțină: numele, prenumele, locația (Centru sau Micălaca) și numărul de telefon.
„Evenimentul și accesul se vor desfășura cu respectarea în totalitate a măsurilor în vigoare privind prevenirea răspândirii și infectării cu Covid19. Hidratarea va fi asigurată, contra cost, de comercianți. Clubul asigură gratuit dezinfectant și mască pentru fiecare participant”, mai spun reprezentanții UTA-ei.
Foto: sportpictures via digisport.ro