Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ne bătură juveţii şi nu reuşirăm să legăm două victorii: Universitatea Craiova – UTA 2-1

În ultima etapă din sezonul regulat, UTA a jucat în deplasare, la Craiova, pe stadionul Ion Oblemenco, în compania Universităţii. Rezultatul pozitiv cu Steaua nu a fost însă urmat de o nouă victorie, Bătrâna Doamnă fiind învinsă cu 2-1. Astfel, înainte de play-out, UTA rămâne cu 27 de puncte din 30 de partide jucate. Deocamdată, Bătrâna Doamnă rămâne pe poziţia a 14 a clasamentului, dar FC Argeş o poate trimite înapoi pe 15, dacă face un rezultat bun cu Petrolul.  

Ne bătură juveţii şi nu reuşirăm să legăm două victorii: Universitatea Craiova – UTA 2-1
Comentează 0

După o primă repriză bună, în care elevii lui Laszlo Balint au interpretat bine partitura tehnico-tactică pregătită de fostul antrenor al oltenilor pentru acest joc, UTA intră la cabine cu avantaj de un gol.

Victoria cu Steaua de etapa trecută pare să fi ridicat moralul jucătorilor Bătrânei Doamne, care au acoperit bine zonele şi au dovedit că pot controla jocul, chiar dacă nu au jucat spectaculos. Prima fază îi aparţine Universităţii, care în minutul 5 se apropie periculos de poarta lui Kucher, Baiaram centrează la marginea careului mic, dar niciun coechipier nu apare la întâlnirea cu balonul. Gazdele au o nouă ocazie în minutul 14, când un balon degajat de portarul Poescu, ajunge în cele din urmă la Markovic, care trage în Benga, mingea ajunge la Baiaram, dar acesta, aflat în apropierea punctului cu var nu nimereşte poarta. Patru minute mai târziu vine şi replica UTA-ei. Postolachi ajunge în careul advers, trage, balonul îl loveşte în mână pe Screciu, apoi iese în corner. Deşi jucătorii Bătrânei Doamne cer lovitură de la 11 metri, arbitrii din Camera VAR  sunt de altă părere. Craiova mai are ocazii prin Mateiu, Ivan şi Vătăjelu, cei care vor deschide scorul sunt jucătorii UTA-ei. Roger bate foarte bine o lovitură de colţ din partea stângă, iar Batha scapă de marcajul lui Ndong şi marchează cu capul, primul său gol din Liga I.

Universitatea egalează rapid şi apoi preia conducerea

Universitatea egalează rapid însă, în primele minute ale reprizei secunde. Vătăjelu îi pasează la Markovic, acesta trage puternic, balonul îl loveşte pe Benga şi intră în poarta lui Kucher. UTA încearcă să dea replica în minutul 61. Zajkoc calcă pe balon, Otele i-l fură şi porneşte spre poarta Craiovei, dar şutul său este imprecis. Craiova are la rândul său o ocazie în minutul 63, prin Creţu care reia o centrare venită de la Ivan, un minut mai târziu este rândul lui Postolachi să fie în faţa golului, dar mingea pe care o expediază cu capul ajunge în braţele lui Popescu. Cei care marchează însă sunt elevii lui Neagoe. În minutul 65, Crețu îl deschide frumos pe Koljic, care înscrie de la marginea careului cu un şut la firul ierbii. În minutul 71, UTA ratează egalarea, Abeid fiind incomodat de Vlădoiu în 6 metri, iar în minutul următor Ivan trage puternic la colțul scurt, dar Kucher este la post. În minutul 86, Anton execută un corner, Otele reia cu capul, balonul atinge transversala, iar Rivaldinho degajează de pe linia porții. În minutul 90+2, UTA are o nouă ocazie. Anton execută din nou o lovitură de la colţul terenului, urmează o învălmășeală în fața porții, jucătorii Bătrânei Doamne cer din nou penalty, dar VAR-ul nu ne este nici de data aceasta favorabil.

Ultima ocazie aparţine însă gazdelor, Andrei Ivan primeşte de la Ndomg, dar luftează dintr-o poziţie foarte bună.

Echipele trimise pe teren

În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi antrenori, Eugen Neagoe, respectiv Laszlo Balint.

Universitatea Craiova: Popescu – Vătăjelu (Vlădoiu, Zajkov, R. Silva (Crețu), Ndong – Mateiu, Screciu – Işfan (Cîmpanu), Ivan, Baiaram (Koljic) – Markovic (Rivaldinho). Pe bancă: Lazar – Vlădoiu, Crețu, B. Mitrea, Cîmpanu, Roguljic, Koljic, Rivaldinho, Sala.

UTA: Kucher – Abeid, Erico, Benga, Roger - Batha, Cascini (Anton) – Postolachi, Barbosa (Stahl), R. Pop (Pașcalău) – Milosevic (Otele). Pe bancă: Balauru – Dobrescu, Chindriș, Anton, Hoxhallari, Pașcalău, Otele, Isac, Stahl.

Partida a fost condusă la centru de Cătălin Popa, ajutat la cele două tuşe de Bogdan Gheorghe şi Romică Bîrdeş, în timp ce arbitru de rezervă a fost Ionuț Coza. De asemenea, mai trebuie spus că în Camera VAR s-a aflat: Rareş Vidican  şi Vlad Bârleanu.

În ceea ce-i priveşte pe observatori, aceştia au fost Corneliu Fecioru (FRF) şi Imilian Șerbănică (LPF).

Sursa foto: Facebook UTA Arad

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite