Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Uniunea Europeană NU va impune sancțiuni la importurile de gaz și petrol din Rusia

Premierul ungar Viktor Orban, cunoscut „aliat” al regimului Putin, susține că Uniunea Europeană nu va impune sancţiuni asupra gazului sau petrolului din Rusia. Mesajul a fost transmis chiar în dimineața de vineri, în timpul summit-ului de la Versailles privind criza energetică și războiul din Ucraina. În urmă cu câteva zile, președintele Joe Biden a anunțat suspendarea importurilor de petrol, gaze și cărbune din Rusia. Și Marea Britanie a anunțat că va renunța la gazele rusești.

Uniunea Europeană NU va impune sancțiuni la importurile de gaz și petrol din Rusia
Comentează 0

Anunțul despre neimpunerea sancțiunilor de țările UE vine după ce SUA și-au făcut cunoscută poziția. Președintele Joe Biden a anunțat marți că SUA interzic importurile de energie din Rusia. Vicepremierul rus Alexander Novak a anunțat că refuzul petrolului din Rusia va duce la consecințe catastrofale asupra pieței mondiale și va provoca o creștere a prețurilor de până la 300 de dolari pe baril sau chiar mai mult, scrie Ria Novosti.

„Cea mai importantă chestiune pentru noi a fost rezolvată într-un mod favorabil: nu vor exista sancţiuni care să se aplice gazului sau petrolului. Prin urmare, aprovizionarea cu energie a Ungariei va fi asigurată în următoarea perioadă”, a anunțat Viktor Orban, citat de hirado.hu.

„Aici este Versailles, este trei și jumătate noaptea. Acum am încheiat negocierile și vom continua mâine dimineață”, a transmis premierul ungar în videoclipul încărcat pe Facebook în noaptea de joi spre vineri.

„Situația din războiul ucrainean-rus este mai mult decât dramatică. I-am ascultat pe președintele francez și pe cancelarul german în discuții cu Putin. (...) Nu poate fi exclus că luptele se vor prelungi. Am decis că și Europa va fi implicată în negocierile de încetare a războiului", mai spune Orban în videoclipul postat de la Versailles.

Şefii de stat şi de guvern din UE s-au reunit joi şi vineri la Versailles, într-un summit informal despre strategia UE la războiul din Ucraina, sprijinul acordat Ucrainei, dar și criza energetică și reducerea dependenței UE de Rusia. 

Comisia Europeană a publicat marţi planuri privind reducerea dependenţei blocului comunitar de importurile de gaze naturale ruseşti cu două treimi anul acesta şi încetarea dependenţei de livrările de combustibil din Rusia cu „mult înainte de 2030”.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite