Undă verde pentru "Autostrada Unirii". Ministerul Transporturilor, obligat să se apuce de treabă
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 261 de voturi "pentru", 2 împotrivă şi 5 abţineri, legea care prevede conctrucţia Autostrăzii Unirii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni. Camera este for decizional.Legea va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Ministerul Transporturilor este obligat, în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, să demareze procedurile de construcţie a autostrăzii.
Autostrada Unirii va începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se va termina printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov - Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.
Autostrada Unirii va fi finanţață de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor.
Sursa: realitatea.net