UN SECOL DE DOR – Grigore Leșe urcă joi pe scena Palatului Cultural
La Palatul Cultural va avea loc joi, începând cu ora 19, un concert simfonic sub bagheta maestrului Cristian Neagu care îl va avea ca invitat pe Grigore Leșe. Alături de acesta, vor mai urca pe scenă soprana Mihaela Pletea și instrumentiștii Maria Chifu – fagot și Demetra Gârleanu – pian.
În ceea ce privește programul, trebuie spus că acesta va cuprinde Concertul românesc de György, Dansuri românești de Béla Bartók, Doina Stăncuței de Tiberiu Brediceanu și Coral din Cantata BWV 147 de Johann Sebastian Bach.
„Vin la Filarmonica din Arad să spun o poveste muzicală care să dea sens în planul conceptual al minții. Va fi un spectacol unic. Muzicile din hotarul Grădinii Maicii Domnului se vor preface într-o scară a frumuseții, pe care artiștii din cultura tradițională și academică vor urca cu sfială, ne vor aduce aminte de vremurile când muzica însemna bucurie, iar zeii erau socotiți supremii muzicieni. Pe scenă se vor întâlni muzici din două lumi. Scena va fi loc de chemare a îngerilor. Muzica va deveni purificare a inimii, rugăciune.
Muzicienii vor spune, prin muzica lor, că adevăratul rai se află în om, că țăranul reprezintă universalitatea de tip uman. Va fi un spectacol de tradiție și avangardă.
Muzicile trebuie împlinite pentru a ne dezmierda sufletul și a-l scăpa de prăvălirea în nimicul de fiecare zi.
Pentru că trăim într-o lume mare, într-o Europă multiculturală, cu particularități și accente străvechi, muzica este un bun ambasador al simțurilor, descoperă vibrații și emoții comune, interferențe culturale, puncte de convergență stilistică”, susține prof. dr Grigore Leșe.