FOTO | Un adolescent beat a făcut prăpăd la Boul Roșu. Părinții, buni de plată!
S-a îmbătat și, după ce a prins curaj, s-a luat la trântă cu tot ceea ce i-a stat în cale, fie că au fost pubele stradale de gunoi, vitrine, porți sau ziduri.
Este vorba despre un minor care, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în jurul orei 3.00, a reușit să împânzească de gunoaie trotuarele din zona Boul Roșu.
”După ce a considerat că a rezolvat problema gunoaielor, Z.V.M., în vârstă de 14 ani, s-a gândit că e timpul să își reverse forțele asupra zidurilor și a vitrinelor care i-au stat în cale pe întregul traseu cuprins între strada Preparandiei și zona Boul Roșu. Faptele de vitejie ale minorului i-au costat, însă, foarte scump pe părinții care l-au lăsat nesupravegheat la o oră atât de târzie. Tânărul a fost oprit la timp din drum de către polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică, iar părinții săi vor avea de plătit amenda maximă prevăzută pentru faptele sale. 500 de lei este sancțiunea contravențională pe care aceștia o vor plăti”, conform art.2, pct.33, sancționat de art.3, lit a. din Legea 61/1991(republicată și actualizată), privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, arată un comunicat al Poliției Locale.