Ultimele stiri
FILIALA ASOCIATIEI "MOBILIZEAZĂ-TE!" derulează în perioada iunie- noiembrie 2016 proiectul "Antrenorat pentru un viitor inspirat''
Finantatori: Centrul Municipal Cultural Arad şi Primăria Arad, prin programul "Tineret, Invatamant, Recreativitate 2016". Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 35 de ani, …
Asociaţiile de prietenie din Arad şi Gyula s-au întâlnit cu ocazia Agromalim
Asociaţia de prietenie Arad-Gyula şi organizaţia similară din ţara vecină s-au întâlnit la Arad, cu ocazia Agromalim. Cinci expozanţi din oraşul maghiar înfrăţit cu Aradul şi-au expus produsele la …
Prima nucă tare pentru pentru Gloria Lunca Teuz Cermei
Pe ”sămădăii” lui Mircea Aslău și Petre Bulza îi așteaptă o deplasare grea , atât din punct de vedere al kilometrilor, dar și pentru că , mîine vor întâlni după-amiază o …
Ce-i şochează pe străini la români : „Aici, toată lumea e numai după…”
Am fost întotdeauna convinsă că străinii care se mută la noi în ţară şi apucă să ne cunoască mai bine, sunt şocaţi de obiceiuri, locuri şi oameni din România. Se pare că am avut dreptate, după cum …
Ce s-a întâmplat cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 9.09.2016
Euro şi francul scad pe piaţa interbancară.
S-au pus în vânzare noile abonamente pentru stagiunea teatrală 2016/ 2017
Noua stagiune teatrală se deschide peste doar câteva zile la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Spectatorii au la dispoziție mai multe categorii de abonamente la prețuri extrem …
Maria Furnea la ALFA
Sub titlul sugestiv DIALOGURI Galeria de artă ALFA găzduieşte o foarte provocatoare expoziţie a pictoriţei Maria Furnea. Lucrările expuse pe simeze pot fi admirate (chiar şi polemic) până pe data de 27 …
"Glasul Ceaunelor" la Moneasa
Evenimentul cultural – gastronomic, aflat la cea de-a VII-a ediţie, reuneşte, în 10 şi 11 septembrie, la Moneasa, 15 echipe care se vor întrece în prepararea tocanei la ceaun. Pe …
Ioțcu scapă de instanță până în luna decembrie. De ce au decis judecătorii să amâne cauza trei luni
Fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, acuzat de trafic de influență, scapă de instanță pentru încă trei luni, după ce toată vara procesul său a fost pus pe așteptare.
Ultima oră: Guvernul schimbă regulile privind RCA
Regulile pe piaţa RCA ar urma să fie modificate de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă. Proiectul prevede limitarea tarifelor, încheierea poliţei pe o lună sau plata în rate.
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …