Ultimele stiri
CÂNTECE CELEBRE DE DRAGOSTE la Sala Cercului Militar
Joi, 1 Iunie 2017, începând de la ora 19.00, la Sala Cercului Militar, B-dul Decebal nr. 19, CÂNTECE CELEBRE DE DRAGOSTE. Dirijor Sabin Păutza iar Dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaş. În …
Părintele judo-ului arădean va fi sărbătorit, anul acesta, în decembrie
Pe 31 mai 1922 se năștea Mihai Botez, cel care avea să devină părintele judoului românesc. De obicei, foștii săi elevi și discipoli organizau, chiar de Ziua Copilului, un eveniment de familie, numit „Ziua …
Angajaţii ROMATSA declanşează greva generală pe 30 Mai, la ora 9.00. Două treimi din zboruri, anulate
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi reprezentanţii ROMATSA s-au întâlnt cu ministrul Transporturilor, luni, pe fondul grevei anunţate de controlorii de trafic aerian. Negocierile au …
11 medalii, din care 6 titluri naţionale pentru luptătorii CS Astra Arad
La Lugoj a avut loc finala campionatului Naţional Individual de lupte greco-romane pentru seniori. Competiţia a avut drept scop şi calificarea echipelor la turneul final al Superligii Naţionale de seniori. Reprezentanţii CS …
Examenul de bacalaureat național
Conform Calendarului Anexa nr.1 la OMECTS nr. 5.070/31.08.2016 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național, în perioada 22-26 mai 2017 a avut loc înscrierea candidaților pentru …
Avem peste 13.400 de obezi în județ. Aceștia sunt doar cei din evidențele medicale!
Consecințele unei alimentații incorecte și a lipsei de mișcare fizică se observă tot mai mult pe străzile Aradului. Iar dincolo de asta, medicii ne oferă statistici îngrijorătoare.
Start la Mondialul de tenis de masă. Printre participante e şi arădeanca Dana Dodean
Începe Campionatul Mondial de tenis de masă de la Dusseldorf (Germania). Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro va debuta mâine seară, în primul tur al probei de dublu feminin, unde face pereche cu Eliza Samara. …
Un chirurg plastician îşi operează soţia de 14 ani ca să o facă "perfectă". Cum arată femeia
Un chirurg plastician din Miami îşi operează soţia de 14 ani şi, dacă e să ne luăm după fotografii, rezultatele sunt de-a dreptul incredibile.
Cadavru găsit sub pod, în Micălaca
Corpul fără viață al unui bărbat a fost descoperit, luni dimineață, sub podul peste Mureș care face legătura între Micălaca și Subcetate. Polițiștii care fac cercetări cu privire la identitatea decedatului …
Florin Mariș (PNL): „Neputința PSD naște doar vorbe goale!”
Consilierul local PNL, Florin Mariș este de părere că social-democrații din filiala Arad s-au trezit brusc din amnezie amintindu-și că principalul lor scop este lupta cu liberalii, dar și cu arădenii. Așa că …
Cum alegi parole puternice care nu pot fi sparte în 2025
Ce înseamnă cu adevărat o parolă „puternică”? Ai auzit de sute de ori recomandarea: „folosește o parolă …
Artiști nominalizați la Gala UNITER 2025 - pe scena celei de X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad!!!
În doar câteva zile, pe scenele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad începe un adevărat maraton teatral. Este vorba …
Lansarea concursului Media Art Prize Only Tomorrow
Asociația Doar Mâine lansează oficial, în data de 6 mai 2025, concursul de artă media Media Art Prize Only Tomorrow, un proiect …
Vizele, pe cale de a fi restricționate de Guvernul britanic
Guvernul britanic intenţionează să restricţioneze acordarea de vize cetăţenilor dintr-o serie de ţări consideraţi cei mai susceptibili de a …
S-a închis legendara aplicație Skype. Cum își pot transfera utilizatorii datele și contactele?
După 23 de ani de funcționare, aplicația Skype a fost închisă oficial luni, 5 mai 2025. Utilizatorii mai au la dispoziție o perioadă …
Ploile torențiale cu grindină au făcut ravagii în țară. Mai multe case au fost INUNDATE: cât mai durează episodul de vreme rea
Vremea rea face prăpăd în țară. Mai multe zone au fost lovite de furtuni puternice, însoțite de ploi torențiale, grindină și …
Amenzi peste 20.000 de lei pentru acces cu ATV-uri și motociclete în Parcul Natural Lunca Mureșului
RNP Romsilva - Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului a organizat, în data de 1 mai 2025, împreună cu Inspectoratul Județean …
Un nou algoritm poate depista riscul de infarct și fracturi folosind o simplă scanare osoasă
O inovație medicală venită din Australia și Canada promite diagnosticarea timpurie a riscului cardiac și de fracturi, folosind o metodă simplă …
Citire contoare săptămâna 05.05.2025 – 09.05.2025
Luni 05.05.2025 (contoare mecanice): Steagului, Pescăruș, Vântului, Căpitan Ioan Fătu, Pașcani, Emil Monția, Tulnic, Bobocilor, …
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – 35 de ani de educație, viziune și spirit național
Pe 2 mai 2025, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad sărbătorește 35 de ani de la înființare – un moment …