Ziua Judo-ului Arădean - sărbătorită în weekend
Sâmbătă și duminică, judoka din 9 țări vor lupta la Sala Sporturilor Victoria pentru medaliile puse în joc la Ziua Judo-ului Arădean, Cupa CSM și ultima etapă de Euroligă. În fapt discutăm despre Ziua Judo-ului arădean, ajunsă la a șasea ediție, dar și ultima etapă a Euroligii, aflată la a cincea ediție. Programul va începe cu un moment pregătit de Shihan Pavel Milovan și clubul său Seishi Budo în memoria lui Mihai Botez, apoi deschiderea oficială a competiției la care vor lua parte și oficialități locale, urmând ca după aceea să înceapă competițiile propriu-zise. Toți sportivii prezenți la Ziua Judo-ului Arad vor primi, pe lângă diplome și medalii și dulciuri.