Avem peste 13.400 de obezi în județ. Aceștia sunt doar cei din evidențele medicale!
Consecințele unei alimentații incorecte și a lipsei de mișcare fizică se observă tot mai mult pe străzile Aradului. Iar dincolo de asta, medicii ne oferă statistici îngrijorătoare.
Conform unui raport recent al Direcției de Sănătate Publică, sute de arădeni sunt diagnosticați anual cu obezitate. Mai precis, 797 în anul 2016!
De asemenea, în primul trimestru al acestui an, au fost înregistrate 56 cazuri noi de obezitate, în timp ce în evidențele medicilor arădeni există acum 13.402 cazuri. Acestea sunt doar cele pe care medicii le-au înregistrat, pentru că mulți arădeni cu probleme de greutate nici nu apelează la ajutor de specialitate.
”Dorim să conştientizăm populaţia tânără privind riscurile obezităţii şi responsabilitatea pe care o au ei înşişi în menţinerea sănătăţii”, spun reprezentanții DSP Arad cu privire la o campanie de informare care are loc în aceste zile în școli.
Conform unui document prezentat recent la Bruxelles, statele membre ale UE ”sunt invitate să facă mai mult pentru a combate epidemia de obezitate aflată în creștere, în caz contrar se vor confrunta cu costuri de îngrijiri medicale foarte mari de în viitor”.
Avertizarea vine din partea organizației europene responsabilă pentru cercetarea în domeniul obezității, și anume Asociația Europeană pentru Studiul Obezității (EASO). Conform organizației, prea puține țări au strategii eficiente de combatere a obezității, iar unele nu au deloc.
Diabetul zaharat de tip II, bolile cardiovasculare și unele tipuri de cancer sunt printre bolile cronice netransmisibile care pot fi atribuite excesului de greutate. În unele cazuri apar chiar și probleme psihologice.