”Triunghiularul prieteniei ”, în aer liber
Acest eveniment s-a petrecut vineri după-amaiza, dar ...cât stres , câtă incertitudine până să răsuflăm liniștiți.
Nici nu ne-am închipuit ,noi arădenii, când am programat acum câteva luni această întâlnire că spre finalul lunii aprilie vom avea un timp așa de capricios. Așa că, propunerea era pentru disputarea meciului în aer liber, mai precis pe terenul ”Înfrățirea”din localitatea Iratoșu. Lucrurile mergeau spre bine. timpul ne șoptea la urechi că sosise primăvara, meniurile erau asigurate, muzica, la fel, doar că în această săptămână de dinaintea evenimentului vremea s-a întors pe dos și ne-a întors și pe noi odată cu ea. Ploi reci interminabile, vânt pătrunzător, căutarea unui Plan B pentru locul de disputare a meciurilor, toate acestea au făcut să se înroșească telefoanele noastre , adică ale organizatorilor, schimbând de la o zi la alta datele problemelor. Plus genunchii răniți de-atâtea rugăciuni pentru ca Cel de sus să îndrepte vremea. Și ...nu ne-am rugat degeaba.
Am tras linie peste planul B , am urcat în microbuze și...direcția Iratoșu.
Cu o armată întreagă de organizatori în spate,Costică Lovasz,Dan Borlea,Emil Sapungiu, administratorul terenului, asociații Pescăriei din comună , în frunte cu maestrul vrăjitor în ale ceaunelor, fostul primar , Gheorghe Lăcătuș, am dat drumul la întrecere.
Aceleași trei echipe: Old boys Arad, Timiș-Șag și Bela Krkva - Serbia, trei meciuri de câte 40 de minute fiecare, noi organizatorii evoluând relaxati, lăsându-i pe bănățenii români și cei sârbi să se lupte între ei...și s-au luptat atât de acerb că nici în timpul ” Reprizei a treia” nu s-a știut sigur cine s-a clasat pe primul loc. Oricum , ultima ” repriză” a fost câștigată detașat, ca de fiecare dată de noi.
Pentru această ”performanță”, am fost ajutați cu vârf și-ndesat de orchestra condusă de Doru Huzur , solistul Florin Frățilă și solista lor Daniela Han,o fostă elevă de-a mea, invitată special de către mine la acest eveniment ,cu cântece bănățene, ardelene si sârbești până la miezul nopții.
Cele trei echipe au fost premiate , fiecare ,după contribuția sportivă pe care a avut-o cu materiale promotionale,( tricouri și șepci personalizate de la firmele AutoTechnic și Kia).
Chiar dacă sâmbătă dimineața , mulți dintre noi abia umblam din cauza febrei musculare și abia vorbeam datorită răgușelii făcute din alte cause, abia așteptăm următoarea ediție, când gazde vor fi prietenii noștri din Șag-Timiș. Data, 16 iunie. Pe curând!