„Tinerii vin la Drept pentru a ajunge OAMENI MARI!” Interviu cu familia Rășinar - Ionel și Bianca, studenţi, anul II, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, antreprenori arădeni de succes!
- Care a fost motivul pentru v-ați înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul UVVG, chiar dacă ați absolvit deja o facultate și aveți o carieră de succes în mai multe domenii de activitate, precum și cel imobiliar?
Ionel Răşinar: Sunt mai multe motive pentru care m-am înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice, care este de fapt a doua facultate. În primul rând m-a inspirat soția mea, care își dorea foarte mult să urmeze Dreptul, deşi a aşteptat ani buni să își materializeze pasiunea. M-am înscris şi pentru avantajele pe care mi le pot oferi studiile juridice în domeniul meu, mai ales că activitatea pe care o desfăşor are o strânsă legătură cu Dreptul, respectiv în tranzacţiile imobiliare întâlnim des speţe unde avem nevoie să cunoaştem articole din Codul Civil. De asemenea, m-a inspirat faptul că multe personalităţi importante din istoria României, cum ar fi Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Titulescu, sau Iuliu Maniu, au avut avut profesii în domeniul juridic.
Bianca Răşinar: Am auzit că: „Tinerii vin la Drept pentru a ajunge OAMENI MARI!”. La cei 30 de ani ai mei, cred că sunt deja un „om mare” şi totuşi m-am înscris la Drept (n.n. zâmbeşte). Legat de vârstă, să ştiţi că a reprezentat un impediment pentru mine, asta până am înţeles că niciodată nu eşti prea bătrân pentru a studia!
Să-ţi descoperi pasiunea, uneori poate fi o provocare! Cred că 90% dintre cei care termină liceul, nu au idee ce vor face în viitor. Ce meserie mi s-ar potrivi? Ce obiective am? Și multe alte întrebări, rămân fără răspuns. Deşi am primit multe semne și îndrumări spre Drept, valurile tinereţii m-au purtat spre Timişoara, la Facultatea de Jurnalism. Am lucrat 7 ani în televiziune, apoi am revenit în Arad, unde am ales domeniul imobiliar (un mare avantaj pentru că multe din noţiunile întâlnite la Drept Civil spre exemplu, îmi erau deja cunoscute). Cum toate se întâmpla cu un scop, realizez că experienţa acumulată m-a pregătit pentru această facultate (abilităţi de comunicare, cercetare, raţionament, dorinţa de informare corectă, de a ajuta şi participa activ la demersurile societăţii, atenţie, concentrare etc).
Şi ca să răspund la întrebare, mai amintesc un citat “Când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă”. Mie nu mi-au spus unul, ci zece oameni că mi s-ar potrivi Dreptul, aşa că m-am dus şi m-am culcat, iar a doua zi, mi-am văzut visul împlinit.
Am început cu o mare paranteza înainte de a răspunde la întrebare, pentru că aş vrea ca toţi cei care văd, cred său simţ că Dreptul li s-ar potrivi, să aibă curaj să facă acest pas la orice vârstă sau perioada din viaţă (exista N exemple de oameni care chiar la vârsta a treia şi-au descoperit pasiunea şi au atins succesul).
„Primul an a trecut repede și l-am parcurs cu entuziasm”
- În prezent sunteţi studenţi în anul II. Cum a fost, de fapt, primul an de studiu?
Ionel Răşinar: Primul an a trecut repede și l-am parcurs cu entuziasm. Am descoperit frumuseţea Dreptului, istoria lui şi o mulţime de lucruri utile în viața de zi cu zi.
Bianca Răşinar: A fost dragoste la prima vedere şi nu exagerez! Pentru o persoană al cărei televizor “prinde” doar “CSI - crime scene investigation” sau “ID extra” (mai avem şi Digi Sport sau celelalte canale de sport, despre acestea mai bine discutaţi cu Ionel) vă puteţi imagina ce a însemnat introducerea în lumea Dreptului. Datorită pasiunii, dar şi datorită profesorilor care leagă o relaţie apropiată şi sinceră cu studenţii, primul an m-a făcut să realizez cât este de plăcut şi uşor să înveţi ceva ce îţi place. Am citit multe “poveşti” în primul an şi abia aştept noi aventuri!
„Mi-au plăcut cursurile interactive - Dreptul Constituţional și Dreptul Civil”
- Care a fost cadrul didactic preferat în ceea ce privește predarea orelor de curs?
Ionel Răşinar: Doamna Narcisa Stoicu, dar am avut mai multe simpatii în ceea ce privește cadrele didactice. Mi-au plăcut cursurile interactive sau mai dificile, așa cum au fost Dreptul Constituţional și Dreptul Civil. Am aprecieri pentru toate cadrele didactice. De la fiecare am avut de învăţat și mi-a plăcut felul în care au predat și domnul Petru Ciacli, domnul Daniel Berlingher, sau regretatul profesor Florin Moldovan.
Bianca Răşinar: Aş vrea să răspund cu “cele mai bune cadre didactice” pentru că au fost mai mulţi profesori care ne-au făcut să venim cu plăcere la cursurile lor şi mai ales, să înţelegem logic noile noţiuni. Un exemplu ar fi prof. Daniel Berlingher cu care am parcurs împreună TGD-ul (Teoria Generală a Dreptului), prof. Petru Ciacli - Drept Civil, cursul acestuia fiind unul interactiv sau Ioana Mihnea, cu care făceam seminariile de Drept Civil.
- Care au fost cele mai „grele” cursuri?
Ionel Răşinar: Fizic, la sport a fost cel mai greu. Ca să răspund serios, cred că cel mai greu curs este cel de Drept Constituțional, pentru că este destul de multă informație.
Bianca Răşinar: Cele mai “grele” cursuri, în opinia mea nu au existat, eventual la categoria cea mai exigenta profesoară şi deci cel mai greu examen, o pot aminti pe dna profesoara Narcisa Stoicu. Însă “greu” nu este un cuvânt acceptat în limbajul unui pasionat de Drept, deci a fost doar o provocare mai mare.
„Este foarte interesant să cunoaștem condițiile de validitate ale unui act juridic”
- Sunteți antreprenori de succes cu o vastă experiență managerială. Având în vedere acest fapt, vă ajută, în cariera d-voastră, studiile aprofundate din cadrul Facultății de Științe Juridice a UVVG?
Ionel Răşinar: Cu siguranță ne ajută, pentru că întâlnim, în domeniul nostru, cam toate tipurile de acte de dobândire ale unei proprietăți, întâlnim clienți care trebuie să facă succesiunea pentru a vinde un imobil, sau tranzacții cu credit bancar, unde se pot cere foarte multe documente ale imobilului. De asemenea este foarte interesant să cunoaștem condițiile de validitate ale unui act juridic, sau viciile de consimțământ, de exemplu.
Bianca Răşinar: Cunoştinţele studiate aici pot fi puse în practică în orice meserie, cu atât mai mult în cariera prezenta din domeniul imobiliar. Clienții vânzători-cumpărători trebuie consultați nu doar financiar, ci și juridic pentru că există foarte multe cazuri “cu probleme” mai complexe în ceea ce priveşte starea juridică a imobilelor de vânzare. Îi sfătuim pe clienţi, însă dacă este o situaţie pentru care nu avem competenţa necesară, îi îndrumam spre avocaţii sau notarii cu care colaboram. Din acest punct de vedere, Facultatea de Drept are toate instrumentele necesare pentru a ne ajuta să oferim consultanta juridică completă.
„Profesorii noştri au o mare responsabilitate, pregătirea viitorilor jurişti!”
- Ce așteptări aveți de la profesorii d-voastră?
Ionel Răşinar: Să fie tot mai implicați, să ne fie mentori, să ne ofere sfaturi și să ne împărtășească din experiența lor profesională, să ne insufle pasiunea pentru Drept. Ca și cursuri, așteptările mele ar fi să se desfășoare interactiv, pentru că în felul acesta ne testăm cunoștințele mai des.
Bianca Răşinar: Profesorii noştri au o mare responsabilitate, pregătirea viitorilor jurişti! Îmi doresc să îşi desfăşoare cursurile cât mai interactiv, să aibă pretenţii ridicate la materiile cele mai importante, să ne înţelegem reciproc, să ne ofere informaţii nu doar despre materia predată, ci şi sfaturi utile pentru cei care doresc să profeseze ca avocaţi, procurori, judecători, notari etc (la ce să ne aşteptăm, cum se desfăşoară admiterea, ce înseamnă de fapt aceste meserii, cum se desfăşoară o zi din viaţa unui judecător spre exemplu). Cred că ar fi cele mai preţioase informaţii.
- Vă rog să transmiteți un mesaj studenților și viitorilor studenți ai Facultății de Științe Juridice din cadrul UVVG.
Ionel Răşinar: Le urez viitorilor studenți ai Facultății de Științe Juridice să urmeze cu încredere cursurile acestei Facultăți, să fie implicați și responsabili, pentru că au doar de câştigat. Iar celor care își doresc să intre în magistratură sau să profeseze ca avocat sau notar, să citească cam 2-3 ore pe zi.
Bianca Răşinar: Să profite de tot ce oferă această facultate, de la profesori buni, renumiţi şi până la biblioteca UVVG unde studenţii au acces gratuit la o mare varietate de resurse informaţionale. Pentru că vor avea multe cărţi de citit, să înveţe să-şi conspecteze şi să facă acest lucru în timpul semestrului, nu în sesiune, să doarmă 7-8 ore pe noapte, să facă sport, să se înarmeze cu răbdare, foarte multă atenţie şi concentrare.
„Este o plăcere să urmez cursurile UVVG”
- Stimată d-na Bianca Rășinar, ați absolvit anul I de studiu cu cea mai mare medie, drept urmare, vă felicit! Ce obiective aveți pentru anul II de studiu?
- Mulţumesc! Pentru anul II, doresc să îmi mențin poziția! Desigur că glumesc, pentru mine nu este o competiție, ci o plăcere să urmez cursurile UVVG. Atunci când citeşti cu plăcerea și pasiunea cu care citesc eu, cu siguranță se vede în rezultate. Ca obiectiv pentru anul II de studiu: să asimilez cât mai multe informații utile, să încep să utilizez cu ușurință, în vorbire și scriere, limbajul juridic, terminologia specifică acestui frumos domeniu (în primii doi ani poate fi o adevărată provocare).
- Având în vedere activitatea d-voastră în imobiliare, cum ați putea veni în ajutorul studenților UVVG, care doresc să își achiziționeze, sau să închirieze o locuință?
- Obiectul de activitate îl reprezintă prestarea de servicii imobiliare, în ceea ce privește vânzarea, cumpărarea sau închirierea unui imobil. De asemenea oferim și consultanță financiară pentru identificarea celei mai bune oferte de credit bancar. Așa cum știm, la UVVG vin mulți studenți din alte localități, sau alte țări, cum este cazul studenților de la medicină. Studenții UVVG, ca de altfel și alți clienți care vor să achiziționeze un imobil prin intermediul nostru, respectiv SC Golden Real Estate Arad, Bulevardul Revolutiei, nr. 33, ap. 2, tel: 0733679072, beneficiază de cea mai mai importantă reducere. Pot cumpăra imobile aflate în portofoliul nostru cu un comision de zero la sută.
Daniel Albu